Trimite e-mail | Printeaza
Economie
31.10.2018

Republica Moldova ar putea primi 30,1 milioane de euro pentru realizarea unui proiect de înregistrare şi evaluare funciară

Republica Moldova ar putea primi 30,1 milioane de euro pentru realizarea unui proiect de înregistrare şi evaluare funciară

Comisia politică externă și integrare europeană și Comisia juridică, numiri şi imunităţi au examinat, astăzi, proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare în vederea realizării Proiectului de înregistrare şi evaluare funciară.
 
Proiectul de înregistrare şi evaluare funciară face parte din Cadrul de Parteneriat al Băncii Mondiale cu Republica Moldova pentru anii 2018-2021 și are ca obiectiv îmbunătăţirea calităţii şi transparenţei sistemului de administrare a terenurilor şi de evaluare a proprietăţii. Acesta include patru componente: înregistrarea primară a bunurilor imobile, evaluarea acestora, consolidarea sistemului de administrare funciară, consolidarea capacităţii şi managementului de proiect.
 
Acțiunile se vor realiza în baza Acordului de finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare, prin care se va aloca un împrumut în valoare de 30,1 milioane euro. Resursele vor fi acordate sub formă de proiect investiţional. Condiţiile financiare aferente împrumutului prevăd un termen de maturitate de 30 de ani, inclusiv perioada de graţie de 5 ani. Rambursarea se va efectua în plăţi semianuale, rata dobânzii fiind una fixă, de 1,38% anual.
 
Acordul de finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare în vederea realizării Proiectului de înregistrare şi evaluare funciară a fost semnat, la Chişinău, la 17 septembrie 2018. Acesta urmează a fi examinat și ratificat de Parlament, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus