Trimite e-mail | Printeaza
Granturi si burse
08.11.2018

Actele de studii din Republica Moldova ar putea fi recunoscute în Italia și Belarus

Actele de studii din Republica Moldova ar putea fi recunoscute în Italia și Belarus

Republica Moldova și Italia vor recunoaște reciproc documentele emise de instituțiile de învățământ superior – semnarea Acordului privind recunoașterea actelor de studii, a fost aprobată astăzi de Executiv.

Acordul prevede recunoașterea și echivalarea diplomelor de licenţășimasterat, având drept scop intensificarea schimbului de specialiști dintre cele două state. De asemenea, semnarea documentului va crea noi oportunități pentru cetățenii ambelor state de a-și continua studiile în instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova și Italia.

Tot astăzi, Cabinetul de miniștri a aprobat inițierea negocierilor asupra Acordului moldo-belarus privind recunoașterea reciprocă a actelor de studii și certificatelor de perfecționare pentru programele de formare pentru adulți. Lansarea procesului de negocieri a fost impulsionată și de recenta vizită a premierului Pavel Filip în Republica Belarus.

Potrivit documentului, ambele state se vor informa reciproc despre modificările din sistemele de învățământ și vor face schimb de exemple de acte de studii și acte de instruire, emise de Republica Moldova și Belarus. De asemenea, Acordul va spori cooperarea în domeniul educației și cercetării, dar și schimbul de bune practici.

Semnarea Acordurilor privind recunoașterea actelor de studii între Republica Moldova și Italia și Republica Moldova și Belarus va intensifica relațiile de colaborare nu doar în plan bilateral, ci și în contextul participării statelor la diverse proiecte promovate de Uniunea Europeană, Consiliul Europei, dar și alte organizații internaționale și regionale. În același timp, implementarea Acordurilor va îmbunătăți imaginea sistemului educațional național pe arena internaţională, dar și imaginea Republicii Moldova, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus