Antreprenori și reprezentanți ai asociaților de afaceri din Moldova, experți din societatea civilă, reprezentanți ai guvernului și diplomați s-au reunit astăzi la Parcul industrial TRACOM din Chișinău pentru a marca patru ani de implementare a Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) în Republica Moldova. Evenimentul marchează lansarea campaniei naționale de informare privind oportunitățile oferite de DCFTA pentru companiile si produsele moldovenești și schimbările pozitive produse în viața tuturor locuitorilor Republicii Moldova ca urmare a implementării Acordului.
„DCFTA oferă posibilități ample pentru îmbunătățirea calității produselor și creșterea exporturilor de produse și servicii moldovenești în UE și în întreaga lume. Suntem bucuroși că mai multe companii din Republica Moldova au profitat de aceste oportunități și au reușit să acceseze piața europeană”, a declarat Peter Michalko, Ambasador, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
La eveniment, reprezentanții întreprinderilor moldovenești și-au împărtășit experiența în accesarea sprijinului din partea UE pentru corespunde cerințelor și a folosi pe deplin oportunitățile oferite de DCFTA. Potrivit lui Andrei Mârza, proprietarul unei fabrici de îmbrăcăminte din Soroca, ce produce uniforme și echipamente de lucru, fabrica sa a creat 70 de noi locuri de muncă, iar vânzările au crescut de trei ori datorită sprijinului primit de la Uniunea Europeană. Tudor Rotaru, proprietarul unei linii de producție de fructe uscate în ciocolată din Ialoveni, spune că datorită oportunităților DCFTA și programelor europene de sprijin și instruire, dulciurile produse de compania sa sunt acum exportate în Slovenia, România, Irlanda și pe alte piețe, iar vânzările au crescut de la 20.000 lei în 2014 până la 10 milioane de lei în 2017, potrivit unui comunicat de presă.
Campania de informare lansată astăzi se bazează pe analiza impactului a 4 ani de implementare a DCFTA, realizată de centrul analitic independent Expert Grup. Analiza a constatat că, după 4 ani, Uniunea Europeană a devenit cel mai important și mai de încredere partener comercial pentru producătorii moldoveni. Doi din trei euro câștigați din exporturile moldovenești provin acum din UE – spre deosebire de unul din doi euro, cum se întâmpla în 2014 - ceea ce reprezintă o creștere netă de aproximativ 367 de milioane de euro în exporturi. Această creștere a dus la crearea a cel puțin 15 000 de noi locuri de muncă în Republica Moldova. În același timp, până în 2020, este de așteptat ca DCFTA va aduce bugetului național 355 de milioane de euro în plus sub formă de taxe și impozite – surse care ar putea acoperi cheltuielile pentru sănătate din Republica Moldova pentru un an întreg.
Primii ani de implementare a DCFTA au arătat că produsele moldovenești pot fi apreciate la nivel mondial. Acest lucru a inspirat sloganul campaniei: „Creat în Moldova – apreciat în lume". Totodată, implementarea deplină a prevederilor DCFTA va face companiile moldovenești mai competitive, va contribui la îmbunătățirea calității produselor și serviciilor moldovenești, va stimula investițiile și producția și va deschide piețele europene pentru exporturile din mai multe sectoare ale economiei moldovenești. Astfel, ar putea crește exportul de produse de origine animalieră.
„Deși, după numai 4 ani de implementare, au fost atinse rezultate destul de bune, trebuie să menționăm că Acordul a fost implementat doar parțial, există mult potențial ce trebuie explorat. Atingerea standardelor relevante ar permite exportul unei game mai largi de produse moldovenești. Un element important în acest proces este continuarea reformelor și consolidarea independenței sistemului judiciar", a adăugat Ambasadorul Michalko.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
08.11.2018Creat în Moldova, apreciat în lume - Campanie de informare despre 4 ani de DCFTA, lansată la Chișinău
Comentarii (0)