Principalul document de planificare strategică al țării - Strategia Națională de Dezvoltare „Moldova 2030”, a fost aprobat astăzi de Executiv.
Strategia stabilește prioritățile sectoriale de dezvoltare pe termen lung, fiind orientată spre sporirea calității vieții cetățenilor. Aceasta urmărește centrarea politicilor publice din Republica Moldova pe problemele, interesele și aspirațiile oamenilor. De asemenea, documentul va contribui la distribuirea strategică a resurselor bugetare și instituționale, în funcție de obiectivele stabilite pentru cei patru piloni de bază:
1. Economia durabilă și incluzivă;
2. Capital uman și social robust;
3. Instituții oneste și eficiente;
4. Mediu ambiant sănătos.
Pentru dezvoltarea domeniilor menționate, până în anul 2030, au fost stabilite 10 obiective de dezvoltare durabilă(ODD), la nivel național, printre care garantarea educației de calitate, asigurarea unei guvernări eficiente, creșterea accesului oamenilor la infrastructură şi ameliorarea condițiilor de muncă. Pentru fiecare din cele zece obiective a fost analizată situația curentă, factorii de bază ai vulnerabilității oamenilor, fiind formulată viziunea strategică și trasate acțiunile prioritare. Identificarea scenariilor de dezvoltare a țării, pe termen lung, a fost posibilă cu suportul ONU și a Băncii Mondiale.
Strategia Națională de Dezvoltare „Moldova 2030” a fost elaborată printr-un amplu exercițiu participativ, fiind rezultatul activității a zece grupuri de lucruri interministeriale. În cadrul acestor grupuri au fost incluși reprezentanți ai administrației publice locale, ai societății civile, ai mediului de afaceri și ai celui academic, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.