Trimite e-mail | Printeaza
Politic
14.11.2018

Noua redacție a Codului Civil ar putea intra în vigoare la 1 martie 2019

Comisia juridică, numiri și imunități va propune plenului Parlamentului proiectul legii cu privire la modernizarea Codului Civil și modificarea și completarea unor acte legislative în acest sens, pentru aprobare în lectură finală.
 
Noua redacție a Codului Civil a fost votat, în a doua lectură la 19 iulie curent. Potrivit  noilor reglementări va fi modernizată infrastructura juridică națională conform tendințelor europene și internaționale. Totodată, autorii propun ca documentul să intre în vigoare la 1 martie 2019, comparativ cu 1 ianuarie 2019 precum este stabilit în proiect.
 
Modificările instituie Cartea a 4 – Moștenirea, care va cuprinde dispoziții tradiționale și statornicite  de divizare a moștenirii în cea legală și testamentară, de determinare a capacității succesorale, precum și a nedemnității de a moșteni. La fel, va fi reglementată competența în materie de moștenire, statutul juridic al moștenitorului, custodia masei succesorale etc.
 
Noua redacție a Codului Civil va include și norme cu referire la protecția consumatorului prin care se instituie reguli generale de la care nu se va putea deroga.
 
O altă noutate sunt normele detaliate cu privire la statutul și regimul juridic al administratorilor. Au fost completate și modificate multe obligații, inclusiv cele din contractul de investiții în construcții. Un alt capitol nou este cel cu referire la fiducia, care presupune un raport juridic în care o parte (fiduciarul) este obligată să devină titularul unei mase patrimoniale (masa patrimonială fiduciară), să o administreze şi să dispună de ea, în conformitate cu condiţiile care guvernează raportul (condiţiile fiduciei), în beneficiul unui beneficiar sau pentru a promova un scop de utilitate publică.
 
Potrivit autorilor, pentru elaborarea noului proiect de modernizare a Codului Civil a fost creat un grup de lucru care și-a desfășurat activitatea pe parcursul a circa patru ani, în cadrul a peste 70 de ședințe.
 
Proiectul urmează a fi votat în lectură finală, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus