Prim-ministrul Pavel Filip, a participat astăzi la prima ediție a forumului Moldova Cluster Days 2018, organizat la Chișinău. La deschiderea evenimentului, premierul a menționat că pe parcursul ultimilor ani sectorul automotive a devenit unul din cele mai dinamice din țara noastră, cu importante investiții și potențial sporit de dezvoltare. Astăzi în acest sector activează 15 companii, cu 15 mii de angajați și salarii de circa 17 mii de lei.
„Când spunem 15 mii de angajați vorbim, de fapt, de 15 mii de familii în care părinții au rămas acasă, muncesc aici și își văd copiii crescând. Este, în viziunea mea, un rezultat pe care l-am obținut împreună: pe de o parte noi ca autorități, pe de altă parte dumneavoastră ca și sector al economiei, ca și alianță de eforturi - este un parteneriat la care eu țin, pe care l-am câștigat cu multă muncă și pe care îl vom fortifica în continuare. Cred cu tărie că industria automotive ne ajută să ajungem la ceea ce ne-am propus: creșterea veniturilor populației, creare de noi locui de muncă, bunăstare, o economie puternică”, a spus Pavel Filip.
În context, șeful Executivului s-a referit la acțiunile întreprinse de autorități pentru stimularea investițiilor, subliniind că măsurile precum reducerea actelor permisive și organelor cu funcții de control, modernizarea Codului Muncii, precum și lansarea Ghișeului Unic, au generat o importantă creștere economică. În același timp, au sporit veniturile la bugetul de stat, exporturile au crescut cu 30%, au fost majorate salariile, iar numărul celor care primesc remunerarea în plic a scăzut în jumătate.
„În 3 ani de zile am pus fundamentul - un fundament solid și puternic. Cei care aveți deja investiții la noi în țară, ați fost alături de noi în acest proces deloc simplu. Fiecare leu investit este un certificat de încredere că noi, aici, în Moldova, am înțeles care ne sunt prioritățile. Acum urmează să construim împreună. Republica Moldova va fi mereu o țară în care o să vă placă să investiți tot mai mult”, a conchis premierul.
Automotive Cluster Days reprezintă o platformă pentru stabilirea conexiunilor reciproc avantajoase dintre companiile multinaționale producătoare de componente auto și potențialii furnizori locali și internaționali din industria automotive. Evenimentul a reunit peste 200 de furnizori locali din industria automotive, rezidenți ai Zonei Economice Libere Bălți, dar și reprezentanți ai companiilor internaționale din domeniu, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
15.11.2018În sectorul automotive activează 15 companii, cu 15 mii de angajați și salarii de circa 17 mii de lei
Comentarii (0)