Parlamentul a audiat, în ședința de astăzi, Raportul anual al Curții de Conturi asupra administrării și întrebuințării resurselor financiare publice și patrimoniului public. Proiectul de hotărâre privind acesta a fost aprobat de majoritatea deputaților prezenți la ședință.
Președintele Curții de Conturi, Veaceslav Untilă a menționat, în prezentarea raportului, că acesta se referă la perioada octombrie 2017 – septembrie 2018 și include auditul financiar al rapoartelor Guvernului privind executarea bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală și rapoartelor ministerelor privind executarea bugetelor în anul bugetar încheiat.
De asemenea, activitatea de audit a vizat resursele publice alocate, în principal, în domeniile legate de serviciile de transport, siguranța alimentelor, susținerea socială a populației, mediu și calitatea aerului, administrarea impozitelor și taxelor, funcționalitatea sistemelor informaționale etc. ”Prin activitățile realizate, am identificat riscurile existente în gestionarea resurselor publice, am oferit asigurări privind căile de depășire a neregulilor, am informat despre existența atât a deficiențelor, cât și a rezultatelor înregistrate și am formulăm recomandări factorilor de decizie ai entităților auditate, precum și altor părți interesate.
Potrivit raportorului, portofoliul de audit al Curții de Conturi a cuprins 53 misiuni de audit, dintre care 37 misiuni de audit al situațiilor financiare, 12 misiuni de audit al performanței și 4 misiuni de audit al conformității. În temeiul constatărilor și probelor de audit, Curtea de Conturi a exprimat 38 de opinii asupra rapoartelor financiare și a formulat 16 concluzii aferente conformității și performanței gestionării fondurilor publice. Din totalul opiniilor exprimate, 6 opinii sunt favorabile (nemodificate), 22 de opinii cu rezerve, 8 opinii contrare și 2 cazuri de imposibilitate de exprimare a opiniei de audit.
Astfel, în ansamblu pe perioada raportată, Instituția Supremă de Audit a confirmat informațiile financiare aferente patrimoniului în valoare de peste 36,0 miliarde lei, veniturilor de 29,3 miliarde lei și cheltuielilor de peste 28,7 miliarde lei.
În perioada raportată, Curtea de Conturi a remis organelor de drept materialele privind 13 misiuni de audit cu suspiciuni de fraudă. Acestea se referă, în special, la eligibilitatea beneficiarilor la aprobarea spre plată a sprijinului financiar; achiziționarea echipamentelor care nu corespund integral specificului activității entității; majorarea nejustificată a costurilor lucrărilor de renovare și reconstrucție a edificiilor față de prețurile contractate inițial; contractarea și achiziționarea neregulamentară a bunurilor; lipsa planificării sau executarea neconformă a achizițiilor publice; denaturarea cheltuielilor aferente remunerării muncii; stabilirea arbitrară de către beneficiar a perioadei de garanție pentru lucrările de reparație executate etc. Urmare a examinării materialelor remise organelor abilitate, au fost pornite 2 cauze penale, emise 3 refuzuri în pornirea urmăririi penale, iar 8 materiale se află în curs de examinare.
Plenul Parlamentului a luat act de raport și în hotărârea sa a constatat că cadrul de evidenţă contabilă și raportare financiară aplicabilă în sectorul public conţine un şir de carenţe. Controlul financiar public intern nu a atins pe deplin scopul general de a consolida răspunderea managerială, pentru gestionarea optimă a resurselor. Conceptul de răspundere managerială, inclusiv managementul financiar și controlul, încă nu este aplicat pe deplin. Totodată, este indicat că sistemul de salarizare aplicat în sectorul bugetar este unul fragmentat și dificil de administrat, iar majoritatea ministerelor auditate acordă o importanţă mică achiziţiilor publice.
Audierea face parte din exercițiul de control parlamentar asupra autorităților publice. Potrivit art. 6 din Legea privind organizarea și funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova, instituția are obligația de a prezenta, în plenul Parlamentului, rapoartele anuale, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
16.11.2018Raportul Curții de Conturi asupra administrării resurselor financiare publice, audiat în plenul Parlamentului
Comentarii (0)