În perioada 12 – 18 noiembrie 2018, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 444,1 milioane lei, fiind perfectate per total 11 021 de declarații vamale.
La capitolul combaterea fraudelor vamale, pe parcursul săptămânii trecute, au fost relevate 115 încălcări ale legislației vamale. Cele mai frecvente încălcări se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul RM a autoturismelor cu numere de înmatriculare străine, încălcarea termenelor de tranzit sau de depunere a declarației vamale, nedeclararea sau declararea neautentică a mărfurilor de larg consum (articole vestimentare, dispozitive electronice, produse alimentare, produse pentru îngrijirea personală, produse anabolizante, produse din tutun etc.). Totodată, în perioada vizată, au fost întocmite 79 de procese-verbale cu privire la contravenție şi aplicate amenzi în sumă de 329 088 lei.
În aceeași perioadă, fluxul unităților de transport a constituit 89 778 de traversări. Cele mai mari valori de trafic au fost consemnate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 18 366 și respectiv, 13 955 de traversări.
De asemenea, Serviciul Vamal amintește despre faptul că, începând cu data de 5 noiembrie, este închis postul vamal temporar de la ”Palanca”. Măsura a fost impusă de necesitatea efectuării lucrărilor de extindere a noului punct de trecere, care va fi dat în exploatare la finele anului curent. Prin urmare, călătorii care intenționează să traverseze frontiera pe la Palanca în această perioadă, sunt îndemnați să opteze pentru postul vamal ”Tudora”, unde a fost suplimentat numărul de inspectori pentru a face față fluxului de călători.
Totodată, amintim și despre restricțiile de circulație apărute, din data de 2 noiembrie, în postul vamal ”Moghileov-Podolsk” de pe teritoriul Ucrainei, în legătură cu inițierea lucrărilor de înlocuire a asfaltului în zona de control vamal. Lucrările de reabilitare sunt prevăzute pentru două luni. Prin urmare, având în vedere că, în această perioadă, capacitatea de perfectare a postului ucrainean se va reduce, venim cu recomandarea de a traversa frontiera și prin punctele de trecere ”Briceni-Rossoșanî” sau ”Criva-Mămăliga”.
Pentru comoditatea persoanelor care intenționează să traverseze frontiera, Serviciul Vamal are instituit Centrul Unic de Apel (+373 22 574 111), unde acestea pot afla informații privind regulile de traversare a frontierei cu diverse bunuri sau pot face reclamații cu privire la eventuale abuzuri admise de către angajații instituției. Pe parcursul săptămânii trecute, operatorii Liniei de informare au răspuns la 291 de solicitări de informații legate de vamă, anunță Serviciul Vamal.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
19.11.2018Venituri de 444,1 milioane de lei, încasate la bugetul de stat de Serviciul Vamal, timp de o săptămână
Comentarii (0)