Un nou concept al reformei administrativ-teritoriale și viziunile privind eficientizarea structurilor publice au fost prezentate astăzi premierului Pavel Filip de către un grup de experți. Proiectul va sta la baza elaborării reformei administrativ - teritoriale și va contribui la realizarea obiectivului principal - menținerea serviciilor publice cât mai aproape de necesitățile oamenilor.
Șeful Executivului a subliniat că această reformă necesită a fi abordată complex, bine gândită și detaliat consultată, pentru că ține de fiecare cetățean în parte. „Ne dorim să pregătim această reformă bine și fundamental, astfel încât să ne asigurăm că odată cu aprobarea acesteia o vom putea implementa rapid și eficient. De aceea, este foarte important să pornim de la un concept clar” , a spus Pavel Filip.
Experții au prezentat o analiză a infrastructurii curente, dar și a capacităților organelor APL în teritoriu. S-a stabilit că actualmente, peste 90 la sută din primării nu au capacitate umana suficientă pentru a face față sarcinilor stabilite și a presta servicii de calitate cetățenilor. În majoritatea primăriilor sunt angajate până la 5 persoane. În același timp, primăriile nu au nici capacitatea financiară necesară și activează doar din transferuri din bugetul de stat. În acest sens, au fost propuse mai multe soluții pentru creșterea capacităților instituționale, fiscale și sociale ale administrației publice. De asemenea, au fost prezentate opțiunile de dezvoltare economică și socială a localităților din Republica Moldova.
În urma prezentării, premierul a solicitat dezvoltarea studiului realizat și identificarea modelului optim de reorganizare administrativ-teritorială. În prezent, structura administrativ-teritorială a Republicii Moldova cuprinde 898 de autorități publice locale de nivelul unu și 35 de nivelul doi, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
21.11.2018Conceptul reformei administrativ-teritoriale, prezentat la Guvern
Comentarii (0)