Obligația de a nu părăsi țara sau localitatea va fi dispusă pe un termen de cel mult 12 luni cumulative învinuitului de săvârșirea unei infracțiuni ușoare și grave pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen de cel mult 12 ani. Noile prevederi se conțin în proiectul de modificare a Codului de procedură penală. Inițiativa a fost examinată, astăzi, de plenul Parlamentului și a fost votată în prima lectură.
Totodată, respectivele măsuri preventive vor putea fi dispuse și pe un termen de cel mult 24 de luni cumulative învinuitului de săvârșirea unei infracțiuni de o gravitate sporită pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoarea pe un termen mai mare de 12 ani.
În cazul bănuiților, durata maximă pentru care poate fi dispusă obligația de a nu părăsi țara și localitatea nu poate depăși termenul maxim de a avea calitatea de bănuit. Potrivit Codului de procedură penală, acest termen nu poate depăși 3 luni sau 6 luni în condiția prelungirii termenului de menținere a calității de bănuit de către Procurorul general sau adjuncții lor.
Respectivul proiect de lege a fost elaborat în vederea executării Hotărârii Curții Constituționale, care a constatat neconstituționalitatea omisiunii de a reglementa durata maximă pentru care poate fi dispusă măsura preventivă ”obligația de a nu părăsi țara”.
Proiectul urmează a fi votat în lectură finală, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
22.11.2018Modificarea Codului de procedură penală, votată în I lectură
Comentarii (0)