Trimite e-mail | Printeaza
Social
23.11.2018

Persoanele cu dizabilități severe de pe urma războiului vor avea dreptul, o dată în an, la însoţitor în centrele de reabilitare

Parlamentul a votat, în ședința de astăzi, modificări ale legislației în acest sens, în I și a II-a lectură. Potrivit proiectului, persoanele cu dizabilităţi severe de pe urma celui de-al doilea război mondial, conflictului armat de pe Nistru,  acțiunilor de luptă din Afganistan și avariei de la Cernobâl vor putea fi însoțite la tratament balneo-sanatorial, o dată în an. Însoțitorii, la fel, vor primi bilete de tratament gratuite.
 
Noile modificări oferă și măsuri suplimentare de protecție socială a soţilor/soţiilor şi părinţilor participanţilor decedaţi în cel de-al doilea război mondial, în acţiunile de luptă în timp de pace și la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobâl. Astfel părinții acestor categorii vor beneficia de alocații sociale de stat lunare în valoare de 500 lei, soții – 250 de lei. La fel, vor putea primi un ajutor material anual în sumă de 1000 de lei.
 
Proiectul va intra în vigoare la 1 ianuarie 2019 și a fost susținut, în lectură finală, de către 81 de deputați, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus