Pe ordinea de zi figurează modificări și completări la Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei, Legea comunicațiilor electronice, Legea privind semnătura electronică și documentul electronic, Legea cu privire la dispozitivele medicale, Legea Fondului de susținere a populației.
Deputații vor mai discuta inițiativele de modificare a Codului de procedură penală, Codului contravențional, Codului fiscal, Legii cu privire la comerțul interior, Legii cu privire la asigurări, Legii taxei de stat.
Plenul Parlamentului va mai dezbate proiectul de lege cu privire la condominiu, proiectul legii vânătorii și fondului cinegetic, proiectul de lege privind substanțele chimice. Parlamentul urmează să mai examineze proiectul de lege privind protecția datelor cu caracter personal și proiectul de lege privind Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal.
Plenul Parlamentului urmează să ratifice Convenția Consiliului Europei privind manipularea în competițiile sportive, Protocolul dintre Guvernele Republicii Moldova și Turciei privind abolirea reciprocă de vize, precum și Memorandumul de înțelegere dintre Guvernele Republicii Moldova și Turciei privind Liceul teoretic moldo-turc ”S. Demirel” din Congaz.
Parlamentul se va convoca în ședință plenară joi, 29 noiembrie, și vineri, 30 noiembrie, începând cu ora 10.00, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.