Parlamentul l-a numit, în ședința de astăzi, pe Alexandru Esaulenco în funcția de director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova (SIS).
Potrivit proiectului, candidatura directorului adjunct SIS a fost propusă de către directorul SIS și intră în vigoare la data aprobării. Proiectul de hotărâre a fost susținut de 54 de deputați din cei prezenți la ședință.
Tot astăzi, Legislativul a numit-o pe Victoria Muntean în funcția de director adjunct al Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, pentru un mandat de cinci ani.
Proiectul, care a fost susținut de 53 de deputați din cei prezenți la ședință, intră în vigoare la data aprobării, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.