Parlamentul a votat, în ședința de astăzi, proiectul de lege cu privire la acordarea suportului unic unor beneficiari de pensii, în lectură finală.
Astfel, vor primi suportul unic beneficiarii de toate tipurile de pensii, stabilite până la 1 decembrie 2018 și al căror cuantum nu depăşeşte 2 000 lei. Această sumă nu se va include în cuantumul pensiei.
Stabilirea suportului unic se va efectua de către Casa Naţională de Asigurări Sociale şi se va achita prin intermediul prestatorului de servicii de plată.
Cheltuielile, în valoare de 335 105,0 mii lei, necesare pentru plata suportului vor fi acoperite din contul transferurilor de la bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat.
Potrivit autorilor, de suport unic vor beneficia cca 553 de mii de persoane, inclusiv 421 981 beneficiari de pensii pentru limită de vârstă, 114 040 beneficiari de pensii de dizabilitate, 11 697 beneficiari de pensii de urmaş, 584 beneficiari de pensii din rândul militarilor în termen şi membrilor lor de familie.
Legea va intra în vigoare la data de 1 decembrie 2018, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Social
30.11.2018Beneficiarii de pensii, al căror cuantum lunar nu depăşeşte 2 000 lei, vor primi un suport unic în sumă de 600 de lei
Comentarii (0)