Trimite e-mail | Printeaza
Economie
30.11.2018

Parlamentul a ajustat legislaţia fiscală în corespundere cu solicitările mediului de afaceri

Parlamentul a instituit permisiunea de utilizare de către agenții economici a avizului de transportare a mărfurilor. Proiectul de modificare a mai multor acte legislative a fost aprobat de Parlament în lectură finală.
 
Potrivit noilor reglementări, la efectuarea multiplă a livrărilor în baza avizului de însoțire în decursul unei luni, furnizorul, în baza acestor avize, eliberează, cel puțin o dată pe lună, factura fiscală pe valoarea livrărilor efectuate.
 
Totodată, oficiile poştale care au încasat bani în vederea stingerii obligaţiilor fiscale a contribuabililor vor avea posibilitatea să vireze resursele financiare în nu mai târziu de a treia zi lucrătoare de la data încasării, actualmente aceasta fiind de o zi.
 
Proiectul mai prevede limitarea acordării reducerii de 50% a amenzilor aplicate contribuabililor, care în decursul a 6 luni consecutive au admis comiterea repetată a încălcărilor privind neutilizarea maşinilor de casă şi de control, a terminalelor de plată în numerar și a aparatelor de schimb valutar.
 
Totodată, noile reglementări facilitează procesul de obţinere a statutului de exportator aprobat. Astfel, exportatorii de mărfuri obţinute integral în Republica Moldova vor putea obţine acest statut dacă vor efectua exporturi în mod frecvent şi regulat – cel puţin 3 exporturi la fiecare 12 luni calendaristice consecutive în perioada celor 36 luni anterioare prezentării cererii.
 
Proiectul de lege care ajustează legislaţia fiscală în corespundere cu solicitările mediului de afaceri a fost susținut, în lectură finală, de către 57 de deputați din cei prezenți la ședință, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus