Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
05.12.2018

Candidaturile propuse plenului Parlamentului pentru funcția de membru CCA

Candidaturile propuse plenului Parlamentului pentru funcția de membru CCA

Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media va propune plenului Parlamentului candidaturile lui Corneliu Mihalache, Iulian Roșca și Lidia Viziru pentru funcția de membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului. Comisia a desfășurat, astăzi, concursul de selectare a candidaților.

La proba de interviu au fost admise 10 persoane: Lidia Viziru, Iulian Roșca, Vitalie Bujnița, Nicolae Spătaru, Nicolae Fabian, Viorel Molea, Marcel Marin, Corneliu Mihalache, Victoria Son și Leonid Smolnițchi.

Comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a anunțat concurs public pentru suplinirea a 3 funcții vacante de membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului. Concursul este anunțat urmare a expirării, la 16 noiembrie 2018, a mandatelor membrilor CCA Iurie Colesnic, Cristina Duca și Olga Barbălată.

Dosarele pentru concurs au fost depuse în perioada 19-30 noiembrie 2018.

Ulterior, candidaturile selectate urmează a fi confirmate şi de Comisia juridică, numiri şi imunităţi.

Membrii Consiliului Coordonator al Audiovizualului sunt numiţi prin hotărâre de Parlament pentru un mandat de 6 ani, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus