Parlamentul a votat astăzi, în prima lectură, ratificarea Declarației Comune referitor la instituirea Consiliului, semnată la Chișinău, la 17 octombrie 2018.
Consiliul de Cooperare Strategică la Nivel Înalt dintre Republica Moldova și Turcia va fi coprezidat de către Guvernul Republicii Moldova și Președintele Turciei. Acesta va stabili strategia dezvoltării relațiilor în domeniile politic, militar, de securitate, economic, comercial, energetic, transporturi, agricultură, turism, sănătate, cultură, știință și umanitar. În cadrul Consiliului va fi instituit Grupul comun de planificare strategică, coprezidat de miniștrii afacerilor externe din cele două țări.
Documentul va contribui la aprofundarea și diversificarea cooperării cu Turcia, impulsionarea relațiilor economice, dezvoltarea cooperării regionale și internaționale, precum și ridicarea relațiilor moldo-turce la nivel de parteneriat strategic.
Conform prevederilor Constituției, mandatul Parlamentului se prelungește până la întrunirea legală a noii componențe. În această perioadă, Parlamentul poate adopta legi ordinare, hotărâri etc., poate organiza audieri, consultări și efectua control parlamentar, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
14.12.2018Va fi instituit Consiliul de Cooperare Strategică la Nivel Înalt dintre Republica Moldova și Turcia
Comentarii (0)