Aureliu Cincilei revine la Banca Națională a Moldovei (BNM) în funcția de viceguvernator din postul de președinte al Comitetului de conducere al BC „Moldindconbank” S.A., unde a fost delegat pentru ultimii doi ani. Decizia a fost luată urmare necesității acoperirii tuturor priorităților stabilite în noul Plan Strategic al Băncii Naționale, făcut public la sfârșitul lunii trecute, și care necesită componența deplină a Comitetului executiv al BNM.
Aceste priorități se referă, în mod special, la realizarea acțiunilor cu privire la implementarea plăților instant în Republica Moldova și măsurile necesare aderării sectorului bancar la zona SEPA (Zona Unică de Plăți în euro); finalizarea etapei a doua a proiectului cu privire la implementarea Depozitarului Central Unic al valorilor mobiliare, care se referă la operațiunile de compensare, decontare și depozitare pentru valorile mobiliare corporative și operațiuni de registru, precum și identificarea unui model optim pentru sistemul național de prevenire și combatere a contrafacerii monetare, având la bază legislația și practica Uniunii Europene.
Aureliu Cincilei a fost suspendat din funcția de viceguvernator al BNM și desemnat ca președinte al Comitetului de conducere al BC „Moldindconbank” S.A pe 20 octombrie 2016, după ce la această bancă s-au constatat activități concertate a unui grup de persoane ce deținea o cotă de 63,89% din capitalul social al băncii, fără permisiunea BNM. În cei doi ani, Cincilei a depus eforturile necesare în procesul de sanare și transparentizare a BC „Moldindconbank” S.A. Totodată, alături de membrii comitetului de conducere și ai consiliului băncii, Aureliu Cincilei a asigurat stabilitatea financiară și menținerea cotei de piață a BC „Moldindconbank” S.A, care, între timp, a devenit o instituție financiară atractivă pentru investitori strategici.
Potrivit BNM, funcția de administrator temporat la BC „Moldindconbank” S.A. va fi exercitată de actualul prim-vicepreședinte al acesteia, Victor Cibotaru. În același timp, Consiliul băncii va fi condus în continuare de Giedrius Steponkus, cetățean al Lituaniei, fost membru al Consiliului de supraveghere și vicepreședinte al Bursei de Valori din Vilnius, membru al grupului Banking Stakeholder Group (European Banking Authority).
Regimul de intervenție timpurie, introdus de BNM la 20 octombrie 2016 continuă. BC „Moldindconbank” S.A. va continua să activeze în regim normal și să presteze toate serviciile, inclusiv cele legate de operațiunile cu depozitele, de creditare și decontări.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
26.12.2018Aureliu Cincilei își reia mandatul de viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei
Comentarii (0)