SFS a realizat un complex de acțiuni de specialitate ce au menirea de a majora nivelul de conformare al cetățenilor care oferă în chirie bunuri imobile.
Astfel, în perioada celor 11 luni ale anului curent, autoritatea fiscală a identificat 4 314 persoane fizice, proprietari care transmit în chirie bunuri imobile și au fost demarate acțiuni de conformare față de ele. În același timp, la SFS au fost înregistrate 9 570 de contracte de locațiune. Totodată, inspectorii fiscali au efectuat controale fiscale la 405 persoane fizice ce dau în locațiune bunuri imobile, fiind calculate suplimentar la buget plăți de bază – 444.9 mii lei, penalități – 58.2 mii lei și amenzi – 40.6 mii lei.
De menționat, că doar în lunile octombrie-noiembrie curent au fost identificate 1 094 de persoane fizice - proprietari care transmit în chirie bunurile imobile, ca urmare a acțiunilor SFS au fost înregistrate 2 444 de contracte de dare în locațiune, iar bugetul a fost suplimentat cu 35,8 mii lei plăți de bază.
Un rol important în conformarea cetățenilor care oferă în chirie bunuri imobiliare este campania de informare a cetățenilor cu privire la prevederile legislației în vigoare în partea ce ține de darea în chirie/locațiune/arendă a bunurilor imobile, pe parcursul celor 11 luni ale 2018 fiind plasate peste 3 mii de pliante informative în locuri publice, instituții de stat, sedii ale Direcțiilor de deservire fiscală, anunță un comunicat.