Banca Națională a Moldovei (BNM) continuă procesul de transparentizare a acționariatului bancar, cu scopul de a proteja interesele deponenților și pe cele ale clienților băncilor, dar și pentru a asigura respectarea permanentă de către acționari a cerințelor legale. Este un proces firesc în contextul reformelor din sectorul bancar pentru consolidarea și eficientizarea acestuia. În acest sens, pe data de 11 ianuarie 2019, Comitetul executiv al BNM a aprobat două decizii care se referă la „Banca de Finanţe şi Comerţ” S.A. și BC „ENERGBANK” S.A.
Ce prevede decizia cu privire la „Banca de Finanţe şi Comerţ” S.A.
Banca Națională a constatat, prin hotărârea din 11 ianuarie 2019, că un grup de acționari acționează concertat în raport cu „Banca de Finanţe şi Comerţ” S.A.. Aceștia au achiziționat și posedă o deținere calificată (cotă substanțială) în capitalul social al băncii, în mărime de 36,15 la sută, fără permisiunea prealabilă scrisă a Băncii Naționale. Astfel, au fost încălcate prevederile Legii privind activitatea băncilor. În consecință, a fost suspendat exercițiul unor drepturi ale acestor acționari, și anume: de vot, de convocare și desfășurare a adunării generale a acționarilor, de a introduce chestiuni în ordinea de zi, de a propune candidați pentru membrii consiliului societății, ai organului executiv și de a primi dividende. Urmare deciziei BNM, acționarii vizați trebuie, conform legii, să înstrăineze acțiunile deținute în capitalul social al „Banca de Finanţe şi Comerţ” S.A.
Ce prevede decizia cu privire la BC „ENERGBANK” S.A.
Activitatea concertată, fără permisiunea prealabilă scrisă a BNM, a fost constatată și la BC „ENERGBANK” S.A. În acest sens, Comitetul executiv al BNM a aprobat, în aceeași ședință, și o hotărâre privind suspendarea exercițiului unor drepturi în privința a 52,77 la sută din acțiuni. Urmare deciziei BNM, acționarii vizați trebuie, conform legii, să înstrăineze acțiunile deținute în capitalul social al BC „ENERGBANK” S.A.
De asemenea, ținând cont de mărimea pachetului de acțiuni de peste 50%, în conformitate cu Legea privind redresarea și rezoluția băncilor, BNM a dispus în privința acestei bănci aplicarea măsurilor de intervenție timpurie. O parte din echipa executivului și cea a consiliului băncii, care va rămâne în funcție, vor fi completate de administratori temporari desemnați de BNM. Măsura a fost luată pentru asigurarea unei conduceri sănătoase și prudente a activității băncii în perioada de soluționare a deficiențelor identificate în structura de proprietate a acesteia.
Ambele bănci vor activa în continuare în regim normal
Atât „Banca de Finanţe şi Comerţ” S.A., cât și BC „ENERGBANK” S.A. vor continua să activeze în regim normal și să presteze toate serviciile, inclusiv cele legate de operațiunile cu depozitele, de creditare și decontări. Ambele bănci sunt bine capitalizate, solvabile și stabile.
În totalul activelor sectorului bancar din Republica Moldova, „Banca de Finanţe şi Comerţ” S.A. reprezintă o cotă de 3,7%, iar BC „ENERGBANK” S.A. de 3,2 %.
Deciziile BNM se referă exclusiv la structura acţionariatului şi se înscriu în agenda de reforme a Băncii Naționale a Moldovei, care include măsuri de transparentizare și consolidare a sectorului bancar.
Ce au realizat băncile în care BNM a intervenit anterior
Măsuri similare de suspendare a drepturilor unor acționari au fost întreprinse anterior și la alte bănci licențiate din Republica Moldova, cum ar fi BC „MOLDOVA-AGROINDBANK” și BC „Moldindconbank” S.A. Acțiunile BNM au condus la îmbunătățirea situației băncilor, din punctul de vedere al transparenței acționarilor și guvernanței corporative, făcându-le atractive pentru investitori de calitate.
Pe parcursul ultimilor doi ani, principalii indicatori ai BC „MOLDOVA - AGROINDBANK” S.A. și BC „Moldindconbank” S.A. au manifestat o tendință pozitivă: capitalul, activele și indicatorii lichidității sunt în continuă creștere fiind asigurată stabilitatea financiară a acestora.
Banca Națională a Moldovei va aplica în continuare cele mai bune practici internaționale pentru a avea bănci solide și reziliente, care să asigure deponenților și mediului de afaceri servicii sigure și moderne, potrrivit unui comunicat BNM.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
14.01.2019BNM a suspendat drepturile unor acționari la două bănci din Republica Moldova
Comentarii (0)