Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a transmis instanței de judecată spre examinare, cauza penală în privința ex-președintelui Academiei de Științe din Moldova și soției acestuia - fost rector al Universității Academiei de Științe, fiindu-le incriminat excesul de putere și depășirea atribuțiilor de serviciu, săvârșite în perioada de timp cuprinsă între 1 ianuarie 2011 și 30 iunie 2016, cu cauzarea daunelor considerabile, conform art.328 alin.1 Cod Penal.
Temei pentru începerea urmăririi penale a servit sesizarea unui angajat al Academiei de Științe, precum şi rezultatele inspectării financiare tematice.
Astfel, conform materialelor cauzei, soții învinuiți, deținând funcții de conducere în cadrul Academiei de Științe și respectiv Universității acesteia, având atribuții de gestionare a finanțelor și contabilității, au comis un șir de încălcări, care au prejuduciat bugetul de stat cu suma de 929 536,67 lei.
Concret, învinuiții, acționând în comun, în calitate de conducători ai instituțiilor, prin cumul - cercetători științifici, și-au atribuit în mod ilicit, salarii mai mari pentru activitățile de administrare și cercetare desfășurate, decât zilele efectiv lucrate, precum și prime și sporuri nejustificate, aflându-se frecvent în deplasări de serviciu peste hotarele țării și concedii de recuperare, fapt neindicat în tabelele de pontaj.
Pe durata anchetei, în privința învinuiților a fost dispusă măsura preventivă de obligare de a nu părăsi ţara, la moment nefiindu-le aplicată vreo măsură preventivă. Pe casa de locuit a acestora, procurorul a aplicat sechestru, fiind înaintată și o acțiune civilă în vederea reparării prejudiciului cauzat.
De menționat că învinuiții, fiind cercetați penal, și-au depus demisiile din funcțiile deținute. Iar dacă instanța îi va găsi vinovați pentru săvârşirea excesului de putere și depășirea atribuțiilor de serviciu, cu cauzarea de daune în proporţii considerabile statului, aceștia riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 650 la 1150 u.c. sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de la 2 la 5 ani, anunță un comunicat al Procuraturii Generale.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
24.01.2019Procurorii anticorupție au deferit justiției dosarul în privința fostului președinte al Academiei de Științe și soției acestuia
Comentarii (0)