Parlamentul, în parteneriat cu Comunitatea evreiască din Moldova și Guvernul Republicii Moldova, organizează pe data de 29 ianuarie curent un program complex de comemorare a victimelor Holocaustului.
Programul va debuta, în dimineața zilei, cu mitingul-recviem de comemorare a victimelor Holocaustului. Președintele Parlamentului Andrian Candu, alături de comunitatea evreiască, reprezentanți ai comunității rome, Paul Packer, Președintele Comisiei SUA pentru Conservarea Patrimoniului American peste Hotare, Tali Ploskov, Vicepreședinta Knessetului Statului Israel, Natalia Sineaeva-Pankowska, Asociația ”Never Again” din Polonia vor comemora victimele Holocaustului în cadrul evenimentului organizat la monumentul Victimelor Fascismului, din strada Calea Orheiului, la ora 10.00.
Începând cu ora 14.00, Parlamentul va organiza masa rotundă la care va fi prezentat raportul despre implementarea Planului de acțiuni privind Holocaustul în Republica Moldova, precum și acțiunile întreprinse de autorități pentru ca istoria Holocaustului să nu mai fie repetată vreodată.
La ora 15.30, în Parlament, va fi inaugurată o expoziție de comemorare a victimelor Holocaustului, precum și o expoziție de carte oferită de Biblioteca evreiască ”I. Mangher”.
Programul se va încheia cu premiera închisă a filmului ”Who will write our history”, proiectat în Europa, SUA, Canada, în cadrul zilelor de comemorare a Holocaustului.
Parlamentul Republicii Moldova a condamnat Holocaustul în iulie 2014, adoptând o declarație politică de acceptare a Raportului Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului, prezidată de Elie Wiesel. Declarația politică mai condamnă orice tentative de ignorare și negare a Holocaustului și aduce un omagiu victimelor și supraviețuitorilor acestuia.
Ziua naţională de comemorare a victimelor Holocaustului este marcată anual în Republica Moldova, din 2015, conform unei hotărâri aprobate de Parlament, informează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
25.01.2019Programul de acțiuni dedicate comemorării victimelor Holocaustului
Comentarii (0)