Trimite e-mail | Printeaza
Politic
31.01.2019

Sesiunea de primăvară a Parlamentului va începe pe data de 4 februarie 2019

Sesiunea de primăvară a Parlamentului va începe pe data de 4 februarie 2019

Președintele Parlamentului Andrian Candu a semnat o dispoziție în acest sens. Începând cu săptămâna viitoare, deputații își vor relua activitatea în organele de lucru ale Parlamentului. Miercuri, 6 februarie, va avea loc ședința Biroului permanent al Parlamentului, care va stabili data primei ședințe plenare din sesiunea de primăvară.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, Legislativul se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iulie. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.

Mandatul Parlamentului de legislatura a XX-a a expirat la 30 noiembrie 2018. Conform prevederilor Constituției, mandatul Parlamentului se prelungește până la întrunirea legală a noii componențe. În această perioadă, Parlamentul poate adopta legi ordinare, hotărâri etc., poate organiza audieri, consultări și efectua control parlamentar, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus