Trimite e-mail | Printeaza
Economie
04.02.2019

2,9 miliarde lei acumulate la Bugetul public național în prima lună a anului curent - creștere cu 225,1 milioane lei față de perioadă similară a anului precedent

2,9 miliarde lei acumulate la Bugetul public național în prima lună a anului curent - creștere cu 225,1 milioane lei față de perioadă similară a anului precedent

Veniturile acumulate de Serviciul Fiscal de Stat la Bugetul public național (BPN) în luna ianuarie a anului 2019 au crescut, comparativ cu perioada similară a anului 2018, cu 8,5 %.

Astfel, în perioada de referință au fost înregistrate încasări în sumă de 2,9 miliarde lei. În raport cu aceiași perioadă a anului precedent, s-a înregistrat o creștere cu 225,1 milioane lei.

Respectiv, la cele patru componente ale Bugetului public național, au fost înregistrate următoarele rezultate:

La Bugetul de stat, pe parcursul lunii ianuarie a anului curent au fost încasate 1,3 miliarde lei, ceea ce constituie cu 133,6 milioane lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2018, sau o creștere cu 11,4 %.

La Bugetele locale, s-au înregistrat încasări de 283,1 milioane lei, ceea ce reprezintă cu 12,8 milioane lei mai puțin comparativ cu perioada similară a anului precedent (- 4,3%).

La Bugetul asigurărilor sociale de stat, în perioada menționată, au fost încasate 945,7 milioane lei, ceea ce constituie cu 24,9 milioane lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent, sau o creștere cu 2,7%.

La Fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală, s-au acumulat circa 343,1  milioane lei, cifră ce constituie cu 79,5 milioane lei mai mult comparativ cu luna ianuarie a anului 2018, sau o creștere cu 30,1%, anunță Serviciul Vamal.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus