Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) aduce la cunoștință că potrivit pct.11 subpct.6 din Regulamentul privind condițiile, ordinea și procedura de acordare a mijloacelor Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, aprobat prin HG. Nr.455 din 21.06.2017, producătorii agricoli/beneficiari de subvenții, din momentul autorizării spre plată a cererii de solicitare a sprijinului financiar, sunt obligați –, să aplice şi să întrețină materialele de vizibilitate aplicate pe obiectul investiției conform Ghidului privind aplicarea elementelor de identitate vizuală a FNDAMR, aprobat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (MADRM).
Astfel, conform pct.10 al Declarației pe propria răspundere, anexată la fiecare dosar de solicitare a sprijinului financiar, beneficiarul de subvenții își asumă obligaţia ca în termen de 15 zile de la data primirii subvenţiei, să se conformeze cerințelor.
AIPA solicită respectarea de către producătorii agricoli, a angajamentului privind aplicarea și întreținerea materialelor de vizibilitate aplicate pe obiectul investiției, cu informarea ulterioară, în acest sens, a Oficiului Teritorial AIPA, în termen de 30 zile. Supravegherea respectării de către producătorii agricoli aangajamentului de aplicarea și întreținere a materialelor de vizibilitate se asigură de către subdiviziunea Post-inspecții a AIPA.
Potrivit AIPA, în corelație cu prevederile pct.11, ultimul alineat din Regulamentul de subvenționare, este stabilit că în cazul încălcării obligaţiilor invocate ori al intrării în proces de insolvabilitate sau lichidare, producatorii agricoli, beneficiari de subvenții, urmează să restituie suma subvenţiei, ţinînd cont de coeficientul inflaţiei şi dobînda de întîrziere, calculată în condiţiile legii, cu excepţia situaţiilor de forţă majoră, confirmate în modul stabilit.