Trimite e-mail | Printeaza
Economie
15.02.2019

Vămile din Republica Moldova și România au semnat Acordul de parteneriat privind modernizarea punctelor de trecere de la frontiera comună

Vămile din Republica Moldova și România au semnat Acordul de parteneriat privind modernizarea punctelor de trecere de la frontiera comună

Autoritățile vamale din Republica Moldova și România și-au oficializat angajamentul de modernizare a punctelor de trecere ”Sculeni-Sculeni”, ”Leușeni-Albița” și ”Giurgiulești-Galați”. Directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie și Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Mihaela Triculescu au semnat, ieri, la București, Acordul de Parteneriat privind implementarea proiectului de reabilitare a respectivelor posturi de frontieră.

Documentul stabilește expres drepturile și obligațiile părților, conținând și prevederi pentru o bună gestionare tehnică și financiară a proiectului. Semnarea acestuia reprezintă una dintre etapele finale pentru începutul implementării proiectului.  Următoarele proceduri presupun semnarea contractului de finanțare, lansarea și desfășurarea tenderelor, precum și demararea propriu-zisă a lucrărilor de reabilitare. Potrivit estimărilor, acestea ar urma să înceapă cel târziu în toamna acestui an.

Amintim că, proiectul este finanțat de Uniunea Europeană (64,28%) și co-finanțat de Guvernele ambelor state (35,72%), în cadrul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020. Bugetul acestuia este de 10 milioane de euro, dintre care 5 milioane de euro sunt destinate Republicii Moldova.

Având în vedere că, cele mai mari constrângeri de infrastructură sunt consemnate la Sculeni, 70% din fondurile destinate părții moldovenești vor fi alocate reconstrucției capitale a acestui post. Totodată, conform proiectului aprobat de Vamă, teritoriul postului va fi extins cu  încă 1,3 Ha, ceea ce va face posibilă suplimentarea pistelor de control și reamenajarea elementelor de infrastructură. Atât pe sensul de ieșire din țară, cât și pe cel de intrare vor fi câte 3 artere pentru autoturisme, câte 2 pentru  autocamioane și câte una pentru autocare.

De asemenea, este important de precizat că, postul va rămâne functional pe toată perioada lucrărilor de reabilitare. Astfel, la prima etapă, toate formalitățile de control vor fi concentrate în zona unde se află pistele de pe sensul de intrare în țară și cele pentru autocamioane, urmând a fi construite încă două piste suplimentare. Totodată, instituția va diminua din inconveniențele create de lucrările de reconstrucție, prin darea în exploatare, în luna mai curent, a  noii zone de control vamal (ZCV), construită din surse proprii.  Aceasta se va afla la circa 200 m distanță de post, fiind prevăzută pentru procesarea autocamioanelor.

Postul de frontieră Sculeni reprezintă al doilea cel mai traversat punct vamal din țara noastră, înregistrând constant unele dintre cele mai mari valori de trafic, în special, în perioada estivală și a Sărbătorilor Pascale și de iarnă. Potrivit datelor, în asemenea perioade, acesta este traversat zilnic de peste 2.000 de unități de transport, dintre care până la 250 sunt autocamioane. Odată cu darea în exploatare a postului renovat, capacitatea de procesare a acestuia se va dubla, anunță Serviciul Vamal.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus