Posibilitatea deschiderii în Republica Moldova a unui Oficiul ONU pentru Servicii de Proiect (UNOPS) a fost discutată de către secretarul de stat Tatiana Molcean în cadrul întrevederii cu directorul Oficiului UNOPS, James Provenzano.
Interlocutorii au examinat posibilitatea deschiderii unui oficiu al UNOPS în Republica Moldova, inclusiv diferite aspectele de ordin juridic legate de acest subiect. În context, reprezentantul UNOPS a descris oferta programatică a acestei structuri ONU și a conturat domeniile în care Oficiul ar putea acorda asistență concretă Republicii Moldova.
Secretarul de stat Tatiana Molcean a exprimat interesul de principiu al autorităților moldovenești pentru consolidarea prezenței ONU în Republica Moldova și pentru continuarea discuțiilor legate de instituirea oficiului respectiv la Chișinău.
Potrivit MAEIE, Oficiul ONU pentru Servicii de Proiect reprezintă o entitate a sistemului de dezvoltare ONU, creată în 1973. UNOPS este specializat în acordarea serviciilor de proiect structurilor Organizației Națiunilor Unite și guvernelor în domenii precum apă și sanitație, infrastructură și telecomunicații.