La 1 martie, curent, a intrat în vigoare Acordul în domeniul securităţii sociale dintre Republica Moldova şi Republica Federală Germania. Acordul stipulează condiţiile stabilirii pensiei pentru limita de vârstă, de dizabilitate, de urmaş precum şi pensiei şi indemnizaţiei de dizabilitate cauzate de accidente de muncă din ambele state.
În prezent Casa Naţională de Asigurări Sociale aplică acorduri în domeniul securităţii sociale cu Bulgaria, Portugalia, România, Luxemburg, Austria, Estonia, Cehia, Belgia, Polonia, Ungaria, Lituania, acordul cu Germania fiind al 12-lea la număr.
Potrivit acordului, persoanelor, care au activat legal şi au achitat contribuţii de asigurări sociale pe teritoriul Germaniei, la atingerea vârstei de pensionare conform legislaţiei acestui stat, le va fi acordată pensia, care urmează a fi transferată pe contul bancar deschis în Republica Moldova. Măsuri similare de securitate socială sunt prevăzute şi pentru persoanele cu domiciliul permanent în Republica Federală Germania care au muncit legal pe teritoriul Republicii Moldova. Astfel, fiecare ţară semnatară achită partea de pensie calculată pentru stagiul de cotizare realizat pe teritoriul ei.
Pentru a beneficia de pensia acordată conform legislaţiei Republicii Moldova solicitantul urmează să depună o cerere la CNAS sau la instituţia competentă a Germaniei, anexând un set de documente. Informaţii suplimentare sunt disponibile pe pagina oficială a Casei Naţionale de Asigurări Sociale http://www.cnas.md/ Relatii-internationale/ Acorduri-bilaterale.
Potrivit CNAS, odată cu intrarea în vigoare a Acordului, persoana care a beneficiat de pensie în Republica Moldova şi a plecat cu traiul permanent în Germania, pentru a avea dreptul la pensia calculată în sistemul public de asigurări sociale, trebuie să depună la CNAS sau la o instituţie competentă a Germaniei o cerere cu anexarea contului bancar la o instituţie bancară germană. În luna decembrie a anului de gestiune, beneficiarul pensiei trebuie să prezinte la Casa Naţională de Asigurări Sociale un certificat ce confirmă faptul aflării în viaţă.
Trimite e-mail | Printeaza
Social
01.03.2019Acordul în domeniul securităţii sociale dintre Moldova şi Germania a intrat în vigoare astăzi
Comentarii (0)