Directorul Serviciul Vamal, Vitalie Vrabie și Directorul General al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Ion Sula au reînnoit, astăzi, Acordul de colaborare semnat de cele două autorități în data de 07 iunie 2016. Documentul a fost revizuit urmare a modificărilor din legislație operate după încheierea celui din 2016, dar și a noilor proiecte de modernizare derulate.
Astfel, Acordul stabilește modul de colaborare dintre cele două instituții în procesul controlului de stat la introducerea, scoaterea și tranzitul mărfurilor supuse controlului sanitar-veterinar și fitosanitar în condițiile noilor reglementări.
Tot în baza respectivului Acord, autoritățile menționate vor colabora în vederea implementării schimbului electronic de date, precum și se vor informa reciproc referitor la eventualele modificări ale legislației sau ale procedurilor tehnologice.
În acest context, Agenției îi revine responsabilitatea de a ajusta cadrul legal în vederea micșorării listei bunurilor ce sunt supuse controalelor ANSA, dar și reducerii numărului de acte necesare în cadrul vămuirii acestui tip de mărfuri.
La rândul său, Serviciul Vamal își asumă responsabilitatea de a acorda asistența necesară privind instruirea inspectorilor ANSA referitor la utilizarea modulelor specializate ale sistemelor informaționale din gestiune.
În cadrul discuțiilor, Directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie a menționat importanța consolidării cooperării interinstituționale în acest domeniu, urmărindu-se atât simplificarea procedurilor, cât și securizarea operațiunilor cu mărfuri supuse controlului sanitar-veterinar și fitosanitar.
Totodată, șeful Serviciului Vamal a venit cu propunerea de a spori numărul posturilor de inspecție ale ANSA pentru a evita suprasolicitarea celor șapte puncte vamale prevăzute cu posturi ANSA. Este vorba despre vămile ”Leușeni”, ”Giurgiulești”, ”Criva”, ”Tudora”, ”Chișinău”, ”Cuciurgan” și ”Goianul Nou”.
Prin urmare, Vitalie Vrabie a solicitat examinarea posibilității de instituire a unor posturi provizorii în alte șase puncte de trecere. Posturile propuse sunt ”Sculeni”, ”Otaci”, ”Briceni”, ”Palanca”, ”Mirnoe” și ”Vulcănești”. Totodată, acesta a propus spre examinare și oportunitatea dotării cu laboratoare ANSA a celor cele trei terminale vamale moderne, care urmează a fi construite în Chișinău, Bălți și Cahul.
”Extinderea numărului de posturi unde poate fi efectuat controlul fitosanitar și veterinar va fluidiza traficul și va facilita semnificativ activitatea agenților economici. Mai multe posturi de inspecție înseamnă timp economisit și distanțe mai mici de parcurs.”, a argumentat Vitalie Vrabie.
Inițiativa a fost salutată de Directorul ANSA, care și-a manifestat întreaga disponibilitate de a începe demersurile de aplicare a propunerilor înaintate. Totodată, acesta a mulțumit pentru deschiderea Serviciului Vamal de a îmbunătăți interacțiunea dintre cele două instituții, menită să protejeze consumatorii, anunță Serviciul Vamal.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
06.03.2019Serviciul Vamal propune crearea mai multor posturi de inspecţie ale Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor la punctele vamale
Comentarii (0)