Trimite e-mail | Printeaza
Sanatate
07.03.2019

Accesul cetățenilor la medicamentele compensate va spori

Accesul cetățenilor la medicamentele compensate va spori

În acest scop, Guvernul a aprobat un proiect de lege care prevede acordarea dreptului de a prescrie medicamente compensate și specialiștilor de profil, inclusiv din cadrul instituțiilor medicale private care nu au încheiat contracte cu Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM). Până acum, medicamentele compensate erau prescrise doar de medicii din cadrul instituțiilor medicale contractate de CNAM, majoritatea fiind cele publice.

Totodată, proiectul stabilește un model de contract care va fi semnat între instituțiile medicale private și Compania Națională de Asigurări în Medicină. Astfel, cetățenii vor putea beneficia de medicamente compensate, adresându-se medicilor de specialitate: neurologi, psihiatri, endocrinologi și pediatri din cadrul prestatorilor privați de asistență medicală.

Pe parcursul ultimilor 3 ani, Guvernul a reușit să dubleze lista medicamentelor compensate, ajungând la 148 de denumiri comune internaționale, precum și a asigurat, începând cu 1 februarie curent, eliberarea gratuită pentru pacienți a câte 1-2 medicamente din fiecare denumire comună internațională din această listă, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus