Președintele Parlamentului Andrian Candu a semnat astăzi și a transmis pentru promulgare 9 legi aprobate prin angajare de răspundere a Guvernului , inclusiv proiectul despre acordarea a 600 de lei de Paști și un proiect care va permite indexarea pensiilor cu 5,3% din 1 aprilie curent, de aproape 2 ori mai mult decât după formula veche.
Guvernul și-a asumat răspunderea pe mai multe legi la 7 martie curent, după înregistrarea proiectelor în Parlament.
De menționat că dacă legile vor fi promulgate, cca 610 mii de persoane vor beneficia de 600 lei, ajutor din partea statului, cu ocazia Sărbătorilor de Paște. Totodată, proiectul pentru modificarea formulei de indexare a pensiilor prevede indexarea în funcție de media creșterii prețurilor pentru ultimii 3 ani.
Conform articolului 106 (1) din Constituția Republicii Moldova, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Parlamentului asupra unui program, unei declaraţii de politică generală sau unui proiect de lege. Guvernul este demis dacă moţiunea de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea proiectului, este votată de majoritatea deputaţilor, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
11.03.2019Președintele Parlamentului a transmis pentru promulgare 9 legi aprobate prin angajare de răspundere a Guvernului
Comentarii (0)