Șeful Poliției de Frontieră, Fredolin Lecari și omologul său din Lituania, Renatas Pozela, au confirmat disponibilitatea colaborării continue și susținerii reciproce în diferite domenii de activitate. Noile inițiative de conlucrare bilaterală se vor regăsi în Planul de cooperare între Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova și Serviciul Pazei Frontierei de Stat de pe lângă MAI al Republicii Lituania pentru anii 2019-2020, semnat ieri, 14 martie a.c., în cadul vizitei delegației lituaniene la Poliția de Frontieră.
În discuțiile susținute, Fredolin Lecari a apreciat relațiile de colaborare existente între instituții, care se conturează printr-o diversitate de acțiuni comune menite să sporească capacitățile profesionale. De asemenea, dumnealui a prezentat cele mai importante realizări la frontiera de stat obținute până la ziua de azi, dar și unele priorități ale Poliției de Frontieră în dezvoltarea instituțională.
În marja subiectului privind activitatea operațională, interlocutorii au opinat asupra unor acțiuni concrete care ar viza eficientizarea procedurilor de control al trecerii frontierei de stat, prin schimb de experiențe, precum și a metodelor de prevenire și combatere a migrației ilegale și a contrabandei.
La rândul său, șeful Serviciului Pazei Frontierei de Stat al Republicii Lituania a reconfirmat deschiderea pentru dinamizarea cooperării pe diferite segmente de activitate și valorificarea proiectelor comune, inclusiv prin analiza unei posibilități de identificare a programelor de asistență din partea Uniunii Europene.
Discuțiile au continuat în cadrul unei expoziții cu tehnică și echipamente speciale, organizată pe platoul IGPF. Totodată, o echipă canină a demonstrat mai multe elemente de dresaj, în acest sens fiind abordată activitatea chinologică a Poliției de Frontieră.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
15.03.2019Noi directive de conlucrare moldo-lituaniene
Comentarii (0)