Comunitățile amplasate pe dreapta și stânga Nistrului sunt îndemnate să înainteze spre finanțare proiecte de renovare a obiectelor de infrastructură socială. Uniunea Europeană va finanța modernizarea a estimativ cinci obiecte de infrastructură socială pe fiecare mal, în cadrul Programului UE „Măsuri de promovare a încrederii”, implementat de PNUD Moldova.
Comunitățile sunt îndemnate să înainteze propuneri de proiect care vizează modernizarea instituțiilor sociale, cum ar fi cele cu profil medical, cultură, sport sau învățământ, dar și proiecte de reabilitare a infrastructurii comunitare critice: rețele de aprovizionare cu apă, canalizare, sisteme de gestionare a deșeurilor, iluminare stradală și altele.
O singură localitate sau câteva localități de pe același mal pot depune dosarul pentru finanțare în valoare de până la 80.000 Euro, din fondurile oferite de Uniunea Europeană. Cererile comune, elaborate de comunitățile de pe diferite maluri, vor fi finanțate cu până la 125.000 Euro. Proiectele trebuie să promoveze cooperarea și încrederea între locuitorii din dreapta și stânga Nistrului.
Selectarea propunerilor va avea loc în baza unor proceduri transparente și competitive. Cerințele, criteriile de selectare, lista localităților eligibile și alte detalii pot fi consultate pe site-ul PNUD, organizație care implementează Programul. Termenul limită de depunere a dosarelor este 8 aprilie 2019, ora 16.00.
Cea de-a cincea etapă a Programului Uniunii Europene „Măsuri de promovare a încrederii” a fost lansată în ianuarie 2019. De la inițierea Programului în anul 2009, peste 80 de obiecte de infrastructură socială de pe ambele maluri ale râului Nistru au fost renovate și dotate cu echipament, printre acestea: case de cultură, centre medicale, complexe sportive, școli și grădinițe, etc.
Programul contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru prin implicarea lor în proiecte comune. Programul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Mai multe despre Program puteți afla pe site-ul UNDP-Moldova: www.md.undp.org