Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
25.03.2019

Republica Moldova va adopta aceeași poziție ca și țările din Uniunea Europeană privind trecerea la ora de vară

Ministerul Economiei și Infrastructurii, informează că, în conformitate cu propunerea Comisiei Economice Europene a ONU și concomitent cu statele membre ale Uniunii Europene, pe 31 martie 2019, ultima duminică a lunii martie, la ora 2.00, pe întreg teritoriul Republicii Moldova va avea loc trecerea la timpul de vară prin transferul acelor ceasornicului cu o oră înainte.

Până în aprilie 2019, fiecare stat membru al Uniunii Europene trebuie să comunice dacă intenționează să aplice în mod permanent ora de vară sau cea de iarnă. Republica Moldova va adopta aceeași poziție ca și țările din Uniunea Europeană.

Potențial, ultima schimbare obligatorie a ceasului va avea loc pe 31 martie curent, fiind ora de vară, iar țările care vor dori să treacă permanent la ora de iarnă, vor putea face acest lucru pe 27 octombrie 2019.

În 2018, Comisia Europeană o organizat o consultare publică pe acest subiect, la care 84% dintre europeni au răspuns în favoarea renunțării la schimbarea sezonieră a orei.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus