Trimite e-mail | Printeaza
Economie
28.03.2019

La Chișinău se va afla în vizită o delegație de oficiali și oameni de afaceri din Republica Populară Chineză

La Chișinău se va afla în vizită o delegație de oficiali și oameni de afaceri din Republica Populară Chineză

În perioada 2-4 aprilie 2019, la Chișinău se va afla în vizită o delegație de oficiali și oameni de afaceri din Republica Populară Chineză. În cadrul acestei vizite, va fi organizat un Forum de afaceri Moldova-China, cu scopul de a prezenta climatul investițional și portofoliul oportunităților investiționale ale țării noastre.

La eveniment vor participa reprezentanți ai 15 companii și asociații chineze din următoarele domenii: tehnologii informaționale și comunicasții, cercetare și dezvoltare, construcții, turism, consultanță financiară și investițională, agricultură și utilaje agricole, industria farmaceutică și biomedicină, inteligență artificială și tehnologii lingvistice, industria grea și producerea mașinilor industriale, imobiliare și surse noi de energie.

Forumul de Afaceri va avea loc pe data de 3 aprilie 2019, începând cu ora 15.00, în incinta centrului Tekwill.

Evenimentul va include o sesiune de întrevederi bilaterale de afaceri (B2B), în cadrul căreia agenții economici din Republica Moldova vor avea posibilitatea de a discuta la direct diverse aspecte ale cooperării de afaceri cu reprezentanții companiilor din China.

Potrivit CCI, evenimnentul își propune să servească drept impuls pentru crearea unei platforme de discuții și stabilirea unor relații de parteneriate bilaterale durabile.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus