Trimite e-mail | Printeaza
Economie
28.03.2019

Octavian Armașu a participat la Clubul Guvernatorilor băncilor centrale din regiunea Balcanilor, Mării Negre și Asiei Centrale

Octavian Armașu a participat la Clubul Guvernatorilor băncilor centrale din regiunea Balcanilor, Mării Negre și Asiei Centrale

Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, a participat la cea de-a 41-a ședință a Clubului Guvernatorilor băncilor centrale din regiunea Balcanilor, Mării Negre și Asiei Centrale, care s-a desfăsurăt, în perioada 24-26 martie 2019, la Istanbul, Turcia.

Discuțiile s-au axat pe perspectivele economice și financiare globale. Totodată, s-a vorbit despre punerea în aplicare a reformelor și construirea unor sisteme financiare mai rezistente. La fel, Clubul guvernatorilor a examinat problemele legate de guvernarea băncilor centrale și de comunicarea acestora, vizând o implementare mai eficientă a politicii monetare.

Clubul Guvernatorilor este o platformă de analiză a evoluțiilor economice globale și regionale, schimb de experiență și dezbateri privind oportunitățile de cooperare.

Clubul a fost înființat în anul 1998 cu scopul intensificării cooperării economice și financiare a țărilor membre, îndeosebi în domeniul bancar. Forul reunește 26 de țări-membre: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Cehia, China, Croația, Georgia, Grecia, Israel, Kazahstan, Kîrghîzstan, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovenia, Tadjikistan, Turcia, Ucraina și Ungaria, potrivit unui comunicat al Băncii Naționale a Moldovei.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus