Trimite e-mail | Printeaza
Economie
02.04.2019

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a avut o întrevedere bilaterală cu omologul său român, Anton Anton

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a avut o întrevedere bilaterală cu omologul său român, Anton Anton

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, s-a întâlnit astăzi cu Ministrul Energiei Anton Anton. Oficialii au discutat despre proiectele comune de infrastructură pentru asigurarea securității energetice a Republicii Moldova. „Doresc să reiterez importanța României în procesul de interconectare a Republicii Moldova pe piața de energetică a Uniunii Europene și suportul pe care ni-l oferiți în promovarea reformei sectorului energetic. Vom depune și în continuare eforturi maxime pentru ca țara noastră să dispună de un sector energetic mai sigur, cu un număr sporit de furnizori”, a punctat ministrul Chiril Gaburici.

La rândul său, ministrul Anton Anton a reiterat intenția părții române de a sprijini și susține Republica Moldova în realizarea proiectelor de infrastructură energetică. „Sunt convins că legăturile puternice și relațiile dintre România și Republica Moldova, precum și între Guvernele noastre vor eficientiza dialogul, facilitând îndeplinirea obiectivelor. Aici mă refer la realizarea proiectelor investiționale privind interconexiunile la sistemul energetic al României nu doar pe dimensiunea gazelor naturale, dar și pe cea a energiei electrice”, a menționat Anton Anton.

În context, ministrul a informat despre eforturile autorităților din Republica Moldova în asigurarea sustenabilității sectorului energetic. Chiril Gaburici a menționat că, subiectul eficienței energetice este unul dintre elementele cheie ce condiționează dezvoltarea durabilă a unei economii, iar Republica Moldova a demonstrat prin acțiuni concrete că s-a angajat pe deplin în desfășurarea unor astfel de măsuri, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus