Trimite e-mail | Printeaza
Economie
05.04.2019

Agenția Proprietății Publice radiază din Registrul de stat 159 întreprinderi

Agenția Proprietății Publice radiază din Registrul de stat 159 întreprinderi

Cabinetul de miniștri a aprobat Hotărârea de Guvern privind inițierea procedurii de radiere a întreprinderilor de stat inactive. Potrivit lui Vladimir Baldovici, directorul general al Agenției Proprietății Publice (APP), organul înregistrării de stat inițiază din oficiu procedura de radiere din Registrul de stat a persoanei juridice inactive ce nu au datorii la bugetul public național, nu deține mașini de casă și de control cu memorie fiscală, nu este fondator al unei alte persoane juridice și nu are filiale și reprezentanțe.

“Toate aceste întreprinderi de stat nu activează de mulți ani din mai multe motive: fie lipsa mijloacelor circulante, a bunurilor imobile proprii, competitivitatea redusă a producţiei/serviciilor sau altele” a spus Vladimir Baldovici.

Potrivit APP, proiectul hotărârii de Guvern este elaborat în temeiul art.2 alin.(1) și art.14 alin. (3) din Legea nr.246 din 23.11.2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală și prevede radierea din oficiu din Registrul de stat al persoanelor juridice a 159 întreprinderi de stat, în condițiile art.26 din Legea nr.220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice, în baza informației prezentate de Serviciul Fiscal de Stat.

În rezultatul contrapunerii informației din Registrul patrimoniului public cu informația privind întreprinderile de stat înregistrate în Registrul de Stat al persoanelor juridice, conform situației din 1 ianuarie 2018, au fost identificate peste 442 întreprinderi de stat care figurează în Registrul de stat al persoanelor juridice, dar nu sunt gestionate de autoritățile administrației publice centrale care le-au fondat. 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus