Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federației Ruse în țara noastră, Oleg Vasneţov.
În cadrul discuției, oficialii au făcut un schimb de opinii cu privire la consolidarea relațiilor de colaborare moldo-ruse, precum și despre situația politică din țara noastră.
Șeful statului a apreciat înalt întrevederea pe care a avut-o la Moscova cu Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kirill, exprimîndu-și speranța că vizita Sanctității Sale în Moldova va avea loc pe parcursul anului curent.
De asemenea, părțile au vorbit despre marcarea Anului Republicii Moldova în Federația Rusă. Igor Dodon a subliniat că în acest sens este elaborat un plan complex de activități care include printre altele - participarea la Forumul economic din Sankt-Petersburg, organizarea în orașul Kostroma a Festivalului ”Zilele Moldovei”, a ”Zilei costumului național moldovenesc” la Voronej, a ”Festivalului Vinului” la Moscova în septembrie și multe altele.
În altă ordine de idei, Președintele a relatat despre activitățile ce se desfășoară în republică, dedicate aniversării a 75-a de la eliberarea Moldovei de sub ocupația fascistă.
De asemenea, șeful statului a reiterat că Rusia a fost și va rămîne partenerul strategic al Republicii Moldova și va depune toate eforturile în vederea consolidării acestui parteneriat, arată Administrația Prezidențială într-un comunicat.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
09.04.2019Igor Dodon a avut o întrevedere cu Oleg Vasneţov
Comentarii (0)