Trimite e-mail | Printeaza
Economie
11.04.2019

În decurs de 15 ani, Republica Polonă a implementat în țara noastră 264 de proiecte în sumă de 15 milioane de euro

În decurs de 15 ani, Republica Polonă a implementat în țara noastră 264 de proiecte în sumă de 15 milioane de euro

Aspecte ale colaborării comercial-economice moldo-poloneze au fost discutate astăzi la întrevederea prim-ministrului Pavel Filip cu ministrul Investițiilor și Dezvoltării Economice al Republicii Polonia, Jerzy Kwiecinski.

Premierul a apreciat sprijinul financiar polonez acordat în cadrul Programului de Asistență pentru Dezvoltare. Republica Moldova este declarată țară prioritară pentru asistența poloneză pentru dezvoltare în domenii precum buna guvernare, dezvoltarea regională și rurală și agricultura. În decurs de 15 ani, Republica Polonă a implementat în țara noastră 264 de proiecte în sumă de 15 milioane de euro.

Șeful Executivului a încurajat investitorii polonezi să participe la privatizarea întreprinderilor de stat, dar și să investească în activitatea Zonelor Economice Libere și a Parcului IT „Tekwill”. „Guvernul, pe care am onoarea să-l conduc, este un Guvern ”pro-business” și  a realizat o serie de reforme pentru susținerea mediului de afaceri și atragerea investițiilor. Efortul pe care l-am făcut deschide ușa pentru potențialii investitori, pe care noi îi tratăm cu maximă atenție”, a spus Pavel Filip.

Părțile au discutat și despre promovarea produselor agricole moldovenești pe piața europeană, Polonia plasându-se pe primele poziții printre țările UE la importul vinurilor moldovenești.

Premierul a exprimat, de asemenea, recunoștință  Guvernului polonez pentru susținerea acordată țârii noastre în cadrul instituțiilor europene, în calitate de unul dintre statele iniţiatoare ale Parteneriatului Estic.

Jerzy Kwiecinski a declarat că Republica Polonă va susține în continuare cursul european și reformele de modernizare a țării noastre. Oficialul a accentuat importanța continuării colaborării moldo-poloneze, exprimând interesul pentru extinderea prezenței investițiilor poloneze în economia țării noastre.

În prezent, în țara noastră activează 102 întreprinderi mixte moldo-poloneze. Suma investițiilor poloneze este de 227 milioane de lei, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus