În prima zi a Forumului Republica Moldova-Statele Unite ale Americii, autoritățile de resort au prezentat cele mai importante sectoare în care pot investi antreprenorii americani. Cele 16 companii din Statele Unite ale Americii, care participă la eveniment, sunt interesate să stabilească parteneriate cu companii din Moldova pe mai multe domenii precum: infrastructură, industrie, energetică, TIC, turism, agro-business, etc.
Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, crede că aceste două zile în care se desfășoară Forumul, atât comunitatea de afaceri americană, cât și antreprenorii din Moldova, vor reuși să stabilească noi parteneriate de colaborare, să facă schimb de experiență și să se inspire din istoriile de succes.
„Forumul Republica Moldova-Statele Unite ale Americii este o platformă excelentă pentru o cooperare bilaterală eficientă. Suntem gata să analizăm cu atenție orice propunere și proiect de investiții din partea comunității de afaceri americane. Guvernul Moldovei va oferi tot sprijinul, deschiderea și asistența necesare”, a menționat Chiril Gaburici.
Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Dereck J. Hogan, a declarat: „Sunt mândru de reputația companiilor din Statele Unite ale Americii la capitolul calitate, siguranță și inovație. Doresc ca antreprenorii din SUA să joace un rol mai important în economia Moldovei, atât prin investiții, care să creeze locuri de muncă, cât și prin furnizarea echipamentului de ultima generație, care poate ajuta companiile din Moldova să devină mai eficiente și mai competitive”.
Mâine, în cea de-a doua zi a evenimentului, se va desfășura sesiunea de B2B, în cadrul căreia, companiile autohtone vor putea stabili contacte directe cu partenerii din SUA.
În Republica Moldova își desfășoară activitatea 398 întreprinderi cu capital american, valoarea investițiilor în capitalul social fiind de circa 517 milioane lei. După valoare capitalului investit, SUA se află pe locul 7 printre țările partenere ale Repuplicii Moldovei, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
11.04.2019Oportunitățile investiționale ale Republicii Moldova au fost prezentate celor 16 companii americane
Comentarii (0)