Așa arată datele Serviciului Fiscal de Stat, care au fost făcute publice la Consiliul Economic în cadrul ședinței Grupului de lucru ,,Rеduсеrеa oсupării informalе și a fеnomеnului ,,salariilor în pliс”. Grupul de lucru este condus de directorul executiv al Confederației Naționale a Patronatelor din Moldova, Vladislav Caminschi.
În cadrul ședinței, reprezentanta Serviciului Fiscal de Stat (SFS), Nicoleta Nimerenco a menționat că în 2018 au fost constatate 193 de cazuri de utilizare a muncii la negru sau de achitare a salariilor în plic. Statul a aplicat în aceste cazuri amenzi în valoare de 42,5 mln. lei, din care la moment au fost achitate peste 15,6 mln. lei.
Reprezentanta SFS mai spune că după facilitățile fiscale promovare de Guvern anul trecut, mai mulți agenți economici își trec activitatea ,,pe alb,,.
Dacă în primele 9 luni ale anului 2018, angajatorii declarau lunar un fond de salarizare de 3 miliarde 900 de milioane de lei, atunci în lunile octombrie-decembrie fondul de salarizare ajunge la 4 miliarde 500 de milioane de lei. Iar în ianuarie 2019 acesta constituie 4 miliarde 451 de milioane de lei. Aceste cifre arată un trend pozitiv al fondului de salarizare declarat de angajatori, asta demonstrând că aceștia scot din umbră salariile pe care le achită de facto angajatului.
Potrivit acelorași date ale Serviciului Fiscal de Stat, s-a mai constat că și salariul pe care îl achită agentul economic astăzi diferă de cel plătit în 2018 care constituia 5,3 mii lei față de 5,9 mii lei cât este acum. Facilitățile fiscale propuse anul trecut de Guvern, cum este reducerea cotei contribuției de asigurări sociale, au dus și la creșteri ale bugetului asigurărilor sociale de stat și a fondul asigurării obligatorii de asistenţă medicală. În primele trei luni ale anului 2019, contribuțiile pentru asigurările sociale au înregistrat o creștere comparativ cu anul 2018 cu 6%, iar la primele de asigurare obligatorie de asistență medicală de chiar cu 20%.
Potrivit reprezentanților SFS în RM sunt 3 segmente cu risc maxim de utilizare a muncii nedeclarate: HORECA, transport și construcții. Serviciul Fiscal va verifica câte 100 de agenții economici din aceste domenii, în scop de conformare, în perioada martie-septembrie. Se va lucra la aspecte de colectare a probelor și recomandări pentru agenții economici de a-și schimba modul de activitate a afacerii. Cei care nu se vor conforma, susțin reprezentanții SFS, se vor alege cu amenzi.
În anul 2018 Guvernul a demarat reforma fiscală scopul principal al căreia este combaterea fenomenului salariilor în plic care are 2 efecte: pensii mici (pentru că nu se contribuie la sistemul de asigurări sociale) și venituri mai reduse la bugetul de stat colectate sub formă de impozite. Astfel urmare a reformei a fost introdusă cota unică a impozitului pe venit pentru persoane fizice de 12%, în loc de 18% și 7%, a fost redusă contribuția angajatorului la Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat de la 23% la 18%. De facilități substanțiale au beneficiat agenții economici din domeniul serviciilor HORECA și taxi.
În cadrul ședinței Consiliului Economic dedicată acestui subiect, participanții au convenit să colecteze propuneri de măsuri în domeniul controlului de stat relevant pentru constatarea fenomenului salariilor în plic, asigurării implementării ineficiente a legii “zilierilor” și alte propuneri în acest sens de la comunitatea de afaceri. Ulterior, vor fi organizate alte ședințe pentru a discuta propunerile colectate.
Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare și de către proiectul grupului Băncii Mondiale „Reforma climatului investițional”, finanțat de Suedia.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
15.04.2019Cu 42 de milioane de lei au fost amendați angajatorii din Moldova pentru folosirea muncii la negru
Comentarii (0)