Alegerile parlamentare din luna februarie a anului curent marchează finalizarea unui ciclu complet în dezvoltarea economică, socială și politică a țării. Sistemul financiar trebuie să rămână pe agenda guvernanților iar pentru a oferi continuitate procesului de reformare trebuie definite câteva direcții principale de dezvoltare în jurul căruia să fie concentrate eforturile autorităților - susțin economiștii Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”. Astfel, noua ediție a Monitorului Financiar vine cu o serie de recomandări de politici privind direcțiile de dezvoltare a sistemului financiar național și un set de acțiuni, care odată implementate ar putea transforma mediul financiar într-un catalizator al creșterii economice.
Potrivit economistului Dumitru Pîntea și coautor al publicației „condițiile actuale în care se găsește sistemul financiar oferă momentul oportun pentru continuarea reformelor în direcția dezvoltării și modernizării. Astfel, spre deosebire de acum 10 ani, cea mai mare parte a sistemului este controlată de bănci sau grupuri financiare străine cu experiență vastă în ceea ce privește finanțele regionale sau chiar mondiale. Totodată și poziția financiară a băncilor s-a îmbunătățit, acestea devenind mult mai bine capitalizate, suficient de lichide și în continuare profitabile. De altfel și condițiile macroeconomice prezintă o situație stabilă, cu o inflație în limitele coridorului țintit și dobânzi reduse la credite”.
„Pe lângă tendințele pozitive există și o serie de dificultăți, dintre care unele au geneza în perioada crizei bancare. Acordarea garanțiilor de stat pentru creditarea băncilor a dus la apariția unui exces de lichiditate, sterilizarea căruia presupune costuri enorme pentru BNM. Modificarea necoordonată a politicii fiscale a determinat amânarea debursării tranșei a două de la FMI prevăzută pentru anul trecut. Pe fundalul unui nivel jos de educație financiară, Moldova rămâne în urma vecinilor la capitolul incluziune financiară, doar 44% din populație având un cont bancar. În schimb, asistăm la o creștere rapidă a sectoarelor de micro-finanțare și leasing. Fortificarea cadrului de protecție a consumatorilor este esențială pentru a preveni supra-îndatorarea populației”, susține economistul „Expert-Grup” Eugen Ghilețchi.
În baza constrângerilor identificate, ediția actuală a Monitorului Financiar vine cu o serie de recomandări de politici privind direcțiile de dezvoltare a sistemului financiar național. În primul rând, acestea țintesc sporirea capacității instituțiilor financiare de a răspunde cerințelor și așteptărilor mediului de afaceri, guvernului sau gospodăriilor casnice în ceea ce privește mobilizarea capitalului. De asemenea, accentul este pus pe diminuarea economiei informale prin creșterea incluziunii financiare, perfecționarea sistemelor de plăți și creșterea nivelului de cunoștințe financiare ale populației. Nu în ultimul rând, sistemul financiar trebuie să devină o sursă solidă de protecție pentru consumatorii de servicii financiare, un factor de stabilitate pentru finanțele publice și generator de credibilitate pentru mediul internațional, conchid experții.