Trimite e-mail | Printeaza
Economie
25.04.2019

Volodymyr Tulin: Fondul Monetar Internațional a acordat întotdeauna o importanță deosebită aspectului ce ține de independența instituțională a băncilor centrale și independența lor în promovarea politicilor

Volodymyr Tulin: Fondul Monetar Internațional a acordat întotdeauna o importanță deosebită aspectului ce ține de independența instituțională a băncilor centrale și independența lor în promovarea politicilor

Volodymyr Tulin, Reprezentantul Permanent al Fondului Monetar Internaţional (FMI) în Moldova, a difuzat astăzi la Chişinău următoarea declaraţie:

"Fondul Monetar Internațional a acordat întotdeauna o importanță deosebită aspectului ce ține de independența instituțională a băncilor centrale și independența lor în promovarea politicilor. Un cadru robust și competent de guvernanță a băncii centrale și o poziție financiară puternică în bilanțul contabil constituie o garanție a stabilității prețurilor și stabilității sectorului financiar-bancar, factori fundamentali pentru o dezvoltare economică durabilă.

Reforma cadrului legislativ realizată după criza bancară din anul 2014 a fost susținută de FMI și a dus la consolidarea cadrului de guvernanță a Băncii Naționale a Moldovei (BNM) și la fortificarea autonomiei sale. Actualmente, cadrul de guvernanță se bazează pe mecanisme adecvate, dacă ne referim la procedurile de revocare a conducerii BNM. Ce ține de convertirea creditelor de urgență, acordate băncilor cu probleme în anii 2014-2015, în hârtii de valoare de stat, aceasta este absolut necesară în vederea asigurării viabilității bilanțului contabil al BNM și, prin urmare, a capacității Băncii Naționale de a realiza mandatul de menținere a stabilității prețurilor și a stabilității financiare. În continuare, este esențial de protejat rezultatele obținute cu mult efort și de evitat orice inițiative care ar duce la degradarea mecanismelor de siguranță existente, care asigură funcționalitatea băncii centrale. FMI va monitoriza îndeaproape evoluțiile din acest domeniu".

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus