Trimite e-mail | Printeaza
Economie
07.05.2019

De săptămâna viitoare pe străzile din Chișinău va începe aplicarea marcajului rutier

De săptămâna viitoare pe străzile din Chișinău va începe aplicarea marcajului rutier

Primăria municipiului Chișinău informează că de săptămâna viitoare, pe străzile din Chișinău va începe aplicarea marcajului rutier. Termenul de executare a lucrărilor de profil este de 2 luni, urmând a fi aplicat marcaj pe toate străzile principale și cele secundare din oraș. Intervenția va începe pe străzile cu trafic intens, în intersecțiile problematice și în preajma instituțiilor de învățământ.

Subiectul a fost abordat marți, în cadrul Ședinței operative a serviciilor municipale.

Potrivit lui Marcel Zastînceanu, șef al Î.M. Regia „EXDRUPO", vopseaua pentru marcaj, pe bază de acril, circa 70 tone, a fost achiziționată în bază de licitație, iar costul este de 2,1 mil.lei. În acest an, marcajul va fi aplicat în 3 culori: alb, galben și roșu. Cu culoare galbenă vor fi marcate stațiile de așteptare a transportului public, iar cu roșu și alb vor fi evidențiate intersecțiile problematice (aglomerate) din capitală.

În context, primarul general interimar, Ruslan Codreanu, a solicitat serviciilor de profil să înceapă aplicarea marcajului în conlucrare cu Inspectoratul Național de Patrulare, pe adresele cele mai aglomerate și în preajma școlilor și grădinițelor. De asemenea, edilul-șef interimar a ținut să atenționeze responsabilii de la drumuri vizavi de calitatea vopselei utilizate pentru marcaj, că este prevăzută pentru asemenea lucrări și că va rezista traficului rutier din capitală.   

Î.M. Regia „EXDRUPO" va asigura 3 echipe de lucru și va contracta suplimentar servicii pentru aplicarea marcajului rutier alb-roșu la trecerile pietonale.

Volumul lucrărilor este de 43 mii metri pătrați, iar bugetul prevăzut în acest scop este de 4, 2 milioane lei. 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus