Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
07.05.2019

Percheziții la mai multe adrese din Capitală, într-un dosar de contrabandă cu mărfuri aduse din Turcia

Aduceau haine și încălțăminte din Turcia, prin contrabandă, și le vindeau în Capitală. Este schema pusă la cale de doi bărbați și o femeie din municipiul Chișinău, care, acum, sunt cercetați penal pentru infracțiunea comisă.

Gruparea a fost anihilată în urma unei operațiuni a serviciilor specializate ale Vămii, în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Suspecții au fost monitorizați pe parcursul câtorva luni de zile, stabilind-se modul de operare al acestora, punctele de aprovizionare, depozitare și comercializare.

Potrivit informațiilor acumulate, mărfurile de contrabandă erau introduse în țară prin intermediul unui microbuz de pasageri și colete de pe ruta Turcia – Republica Moldova, iar apoi, repartizate unor comercianți din Chișinău.

Informațiile s-au adeverit în urma unui filtru organizat de serviciile operative la postul vamal ”Giurgiulești” – pe unde se cunoștea că va trece microbuzul folosit de suspecți.  În cadrul controlului efectuat asupra vehiculului, au fost depistați mai mulți saci cu articole vestimentare și de încălțăminte, care nu erau indicate în declarația vamală depusă de șofer.

Imediat după această depistare, ofițerii subdiviziunilor specializate ale Vămii și procurorii PCCOCS au descins la mai multe adrese din Capitală. Percheziții au fost efectuate la domiciliile, depozitele și magazinele deținute de suspecți. Aici au fost depistate loturi impunătoare de haine și încălțăminte, fără acte de proveniență.

Valoarea loturilor ridicate în cadrul reținerilor operate este estimată la peste 2,5 milioane de lei.

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii arii infracționale a grupării și identificării tuturor persoanelor implicate în schema de contrabandă deconspirată. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă închisoare pe un termen de până la 10 ani, anunță Serviciul Vamal.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus