Activitățile Serviciului Fiscal de Stat de aducere în cadrul legal a persoanelor fizice și juridice care oferă în chirie bunuri imobile s-au extins și pentru anul 2019. Scopul acestor acțiuni este asigurarea unui nivel înalt de conformare fiscală în acest domeniu de activitate.
Astfel, pe parcursul lunilor ianuarie-aprilie 2019 au fost înregistrate 4 426 contracte de dare în locațiune/chirie/arendă a bunurilor imobile. Acestea au fost înregistrate la Direcțiile de deservire fiscală din teritoriul în care sunt amplasate.
Urmare a transmiterii în locațiune a bunurilor imobile, drept rezultat al înregistrării contractelor de către Serviciul Fiscal de Stat, la buget au fost încasate venituri în sumă de 6, 6 mil lei, depășind veniturile încasate în perioaada similară a anului precedent cu 1, 4 mil lei sau o creștere de 28,9%.
Potrivit situației din 30 aprilie 2019, numărul contractelor de transmitere în locațiune valabile constituie 10 559.
Totodată, pe parcursul lunii aprilie 2019, SFS a continuat acțiunule de conformare și verificare a persoanelor fizice care transmit în locațiune bunuri imobile.
Ca rezultat, în perioada ianuarie – aprilie au fost identificate 2 124 persoane fizice ce dau în locațiune/chirie bunuri imobile fără a fi înregistrate conform legislației.
Totodată, au fost efectuate controale la 212 persoane fizice ce dau în locațiune bunuri imobile fiind calculate suplimentar la buget: plăți de bază – 180,9 mii lei, penalități – 7,5 mii lei și amenzi – 38,4 mii lei.
Pentru aceeași perioadă, 1 390 persoane fizice s-au conformat prevederilor legislației în vigoare și au înregistrat la SFS 4 132 contracte de locațiune/chirie.
Serviciul Fiscal de Stat recomandă persoanelor care oferă în chirie bunuri imobiliare să se conformeze legislației fiscale și să achite impozitul în mărime de 7% din veniturile obținute.
Suma impozitului pe venit se va achita cel târziu la data de 2 a lunii curente sau în avans. În cazul în care contractul a fost încheiat după data de 2 a lunii, termenul de plată în această lună va fi a doua zi din momentul încheierii contractului. Achitarea se va efectua în orice bancă comercială sau oficiu poștal al Republicii Moldova.
Potrivit Serviciul Fiscal de Stat, cetățenii care dau în chirie bunuri imobiliare sunt obligați să înregistreze contractele de locațiune în termen de trei zile de la data încheierii la subdiviziunea structurală a Serviciului Fiscal de Stat (Direcția deservire fiscală), în raza căreia își au domiciliul de bază. Persoanele fizice care nu își vor onora obligațiile corespunzătoare, riscă amenzi și sancțiuni, în conformitate cu prevederile Codului Fiscal.