Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
07.05.2019

Transporta scrumbie în condiții incerte și a fost prins de către oamenii legii

Peste 1 200 de bucăți de pește care ar fi provenit din braconaj piscicol au fost depistate într-un mijloc de transport stopat în apropria satului Purcari, raionul Ștefan Vodă. Incidentul a fost înregistrat de către patrula Sectorului poliției de frontieră Olănești.

Polițiștii de frontieră aflați în misiune de serviciu pe sectorul de responsabilitate au oprit în trafic un microbus de model Volkswagen Krafter, la volanul căruia se afla un moldovean în vârstă de 28 ani. Acesta se deplasa din direcția satului Răscăieți în interiorul țării.

Conform analizei de risc, conducătorul auto a fost solicitat de a deschide ușile din spate a mașinei pentru verificări suplimentare. Astfel că, în copartimenul marfar s-a depistat opt lăzi pline cu pește proaspăt din specia scrumbiei.

Interogat care este proveniența mărfii, bărbatul a comunicat că a procurat-o de la un locuitor al satului Răscăieți. În urma acțiunii nu a primit nici un act care ar justifica legalitatea originii acesteia.

Cazul este cercetat în continuare de către polițiștii de frontieră din Direcția regională EST sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj piscicol. Cantitatea de pește a fost plasată în camera de păstrare a corpurilor delicte, iar suplimentar au fost informați reprezentanții Inspectoratului Ecologic de Stat. Pentru fapta comisă, persoanele implicate riscă o amendă în mărime de la 550 la 1050 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de până la un an, anunță Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus