Trimite e-mail | Printeaza
Economie
07.05.2019

Valorile principalelor instrumente de politică monetară se mențin neschimbate

Valorile principalelor instrumente de politică monetară se mențin neschimbate

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a decis prin vot unanim, în ședința din 7 mai 2019, să mențină rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul actual de 6,5 la sută anual.

În același timp, se mențin ratele de dobândă la creditele overnight la nivelul actual de 9,5% anual și la depozitele overnight la nivelul actual de 3,5% anual. Totodată,  se menține norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă la nivelul actual de 42,5% din baza de calcul, precum și norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în valută liber convertibilă la nivelul actual de 14,0% din baza de calcul.

Hotărârea a fost aprobată în baza situației macroeconomice interne și a celei externe, tendințelor de evoluție a pieței monetare, financiare și a proceselor de creditare și depozitare, precum și a asumărilor pentru noua rundă de prognoză.

Decizia are drept scop crearea condițiilor monetare capabile să mențină inflația în intervalul de variație de ± 1,5 p.p. de la ținta inflației de 5,0 la sută pe termen mediu.

În aceeași ședință, a fost aprobat Raportul asupra inflației nr. 2, 2019, care va fi publicat pe 16 mai 2019.

Hotărârea respectivă a fost adoptată în baza evaluărilor situației macroeconomice interne și a celei externe curente, tendințelor de evoluție a pieței monetare, financiare și a proceselor de creditare și depozitare, precum și în baza asumărilor aferente noii runde de prognoză. Decizia are drept scop crearea condițiilor monetare capabile să mențină inflația în intervalul de variație de ± 1,5 p.p. de la ținta inflației de 5,0 la sută pe termen mediu.

În luna martie 2019, inflația a evoluat conform așteptărilor și a înregistrat o rată anuală de 2.8 la sută, ca rezultat al majorării de accize și a presiunilor din partea cererii agregate.

În concordanță cu așteptările, creșterea economică în trimestrul IV 2018 a fost mai pronunțată față de trimestrul precedent și a înregistrat valoarea de 3,9 la sută sau cu 0,5 p.p. mai mult comparativ cu trimestrul III 2018. Evoluția respectivă se datorează cererii interne, în principal, activității investiționale asociate unor programe inițiate la nivel central. Totodată, pe lângă componenta investițională, cererea internă a fost susținută și de accelerarea consumului populației. Pe categorii de resurse, creșterea PIB în trimestrul IV 2018 a fost determinată, preponderent, de contribuția pozitivă din partea evoluției comerțului cu ridicata și cu amănuntul. În același timp, o contribuție pozitivă dar de impact mai redus asupra creșterii PIB a fost înregistrat din partea creșterii valorii adăugate brute în sectorul agricol, în sectorul construcțiilor și industrie.
Datele operative pentru primele două luni ale trimestrului I 2019 prezentate de BNS cu privire la evoluția comerțului extern al Republicii Moldova prezintă semnale de revigorare a cererii externe nete în perioada respectivă. Astfel, rata anuală a exporturilor s-a poziționat la nivelul de 9,1 la sută sau cu 12,6 p.p. superior celui din trimestrul IV 2018, iar cea a importurilor s-a temperat până la nivelul de 3,7 la sută sau cu 10,0 p.p. inferior nivelului din trimestrul IV 2018. Totodată, indicatorii operativi cu privire la producția industrială și cele asociate sectorului transporturilor conturează precondiții pentru un aport pozitiv din partea acestora la dinamica PIB în trimestrul I 2019.

Din perspectiva procesului de creditare, pe parcursul trimestrului I 2019 băncile licențiate din Republica Moldova au acordat credite noi în volum superior celui din trimestrul I 2018 cu 32,4 la sută. Această evoluție s-a datorat creșterii dinamicii anuale a creditelor acordate în moneda națională, a căror pondere s-a majorat până la 69,1 la sută. În același timp, rata medie ponderată a dobânzii la creditele acordate în moneda națională de către băncile licențiate s-a redus cu 0,26 p.p. comparativ cu trimestrul IV 2018 și cu 1,25 p.p. comparativ cu trimestrul I 2018.

Conform noii runde de prognoză, rata anuală a inflației va crește până la finele anului 2019, urmând o traiectorie descendentă până la finele orizontului de prognoză. Pe parcursul trimestrelor II și III 2019, inflația se va poziționa în cadrul intervalului de variație al țintei. Începând cu trimestru IV 2019 rata anuală a inflației va urca peste limita superioară a intervalului, cu revenirea în interval în trimestrul III 2020. Inflația medie anuală va fi de 5,1 la sută și 6,5 la sută în anul 2019 și, respectiv, în 2020.

Cererea agregată va fi proinflaționistă, deși în diminuare, pe parcursul primilor două trimestre consecutive și dezinflaționistă pentru restul perioadei de prognoză.

Asumările luate în calcul la elaborarea noii runde de prognoză au determinat proiecția superioară a ratei medii anuale a inflației comparativ cu prognoza precedentă cu 0,2 p.p. pentru anul 2019 și cu 1,5 p.p. pentru 2020. Acestea se referă la dinamica prețurilor reglementate, inflației de bază și a prețurilor la produsele alimentare.
Principalele riscuri și incertitudini asociate perspectivei inflației sunt legate de vulnerabilitatea prețurilor la fructe și legume autohtone față de condițiile meteorologice în perioada imediat următoare și de eventuala ajustare a tarifelor la serviciile reglementate. Riscurile de natură externă decurg din prețurile internaționale la petrol pe fondul prelungirii planului OPEC+ de limitare a producției de petrol.

De menționat că, așteptările inflaționiste sunt asociate majorării tarifelor la serviciile reglementate și nu cererii agregate.
Riscurile și incertitudinile asociate noii runde de prognoză, analiza evoluției activității economice și a inflației, precum și aspectele de promovare a politicii monetare vor fi detaliate în Raportul asupra inflației nr.2, care va fi publicat la 16 mai 2019.
În perioadele ce urmează, BNM va monitoriza și va anticipa în continuare evoluțiile macroeconomice interne și externe, riscurile și incertitudinile asociate evoluției inflației pe termen scurt și mediu, astfel încât, prin aplicarea la momentul oportun a instrumentelor de politică monetară să asigure menținerea stabilității prețurilor.

Următoarea ședință a Comitetului executiv al BNM cu privire la politica monetară va avea loc pe data de 19 iunie 2019, conform calendarului publicat.


cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus