Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
22.05.2019

Mărfuri de peste jumătate de milion de lei, reținute de echipele mobile ale Serviciului Vamal. Șoferul a încercat să scape de ofițerii vamali

Un locuitor al mun. Chișinău este cercetat de subdiviziunile specializate ale Vămii  pentru trafic ilicit cu mărfuri de larg consum. Potrivit informațiilor deținute de serviciile operative ale instituției, bunurile erau procurate de la piața ”KM 7” din orașul Odesa, Ucraina și introduse în țară prin regiunea transnistreană, cu ocolirea posturilor vamale interne de control.

Activitatea ilicită a contravenientului a fost stopată în urma unui filtru al echipelor mobile. Deoarece bărbatul refuzase să reacționeze la somațiile vameșilor, pe lângă trafic ilicit, acesta va fi cercetat și pentru nesupunerea față de cerințele legale ale funcționarilor vamali.

Reținerea a avut loc la intrarea în municipiul Chișinău, după o urmărire, de câțiva kilometri, a suspectului, care a refuzat să stopeze la solicitarea inspectorilor echipajului mobil.

Observând ofițerii vamali, bărbatul a accelerat și a încercat să se strecoare printre mașini, creând situații de accident. Într-un final, după ce a fost depășit de mașina echipajului Vămii, bărbatul a stopat, fiind escortat la terminalul vamal de la Petricani.

În urma controlului efectuat, inspectorii vamali au depistat 2.837 de articole vestimentare, 633 de perechi de încălțăminte, 120 de ceasuri de mână, bijuterii și curele, fără niciun act de proveniență. O bună parte din articole au marcajele unor branduri renumite, prin urmare, autenticitatea acestora urmează a fi verificată.

Valoarea lotului reținut depășește 500.000 de lei.

Cercetările continuă în vederea identificării tuturor persoanelor implicate, anunță Serviciul Vamal.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus